„Eu m-am aşteptat să-i văd sancţionaţi inclusiv pe cei care au votat împotriva Guvernului şi lucrul acesta nu s-a întâmplat. Deci, cred că un partid nu se ţine fără disciplină. Într-un partid în care orice opinie este acceptată, oricine poate să-şi spună punctul de vedere, să nu vii să-ţi spui punctul de vedere în partid, iar apoi să profiţi de atitudinea ostilă care există în afara lui şi să adaugi şi tu la criticile împotriva propriului partid (…) A fost indulgent (premierul Emil Boc – n.r.), şi dânsul recunoaşte acest lucru. Este preşedintele partidului, este cel de la care asteptăm să ia măsurile de a ordona acest partid. Şi, până la urmă, a avut întotdeauna susţinerea BPN pentru asta”, a afirmat Udrea, după şedinţa BPN, citată de Mediafax.

În legătură cu sancţiunea „cartonaşul galben” aplicată, Udrea a spus: „Nu ştiu, în statut nu există sancţiunea cartonaşul galben. Există alte sancţiuni care sunt ceva mai credibile şi care aduc respectarea regulilor în urma lor. Aşa, cartonaşul galben poate la meci e important. În politică, mai puţin”, a apreciat Udrea.

Emil Boc susţinea într-o emisiune la postul public de televiziune că a preferat să păstreze unitatea partidului printr-o disciplină tolerantă, dar că este hotărât să aplice şi sancţiuni, arătând că a avut o discuţie lămuritoare cu europarlamentarul PDL Cristian Preda, care poate fi considerată de „cartonaş galben”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.