Uite cum îşi bat joc de banii noştri! Autorităţile locale bagă milioane de euro în bănci, marcaje şi semne de circulaţie

Comentează

Care criză?! Ce cheltuială cu măsură?! Nici gând de aşa ceva, când vine vorba de banii publici. Cel puţin, în acest fel par să gândească autorităţile din Bucureşti, că e vorba de Primăria Capitalei sau de primăriile de sector. Au băgat milioane de euro în bănci, în indicatoare puse din cinci în cinci metri şi în marcaje care s-au deteriorat deja.

Asfaltarea unui metru pătrat de stradă: 3.624 €

Vi se pare strigător la cer să dai 3.624 de euro pentru asfaltarea unui metru pătrat de stradă? Ei bine, se poate. E cazul străzii Nanu Muscel, din zona Eroilor, unde, pentru 155 de metri de reabilitat, Administraţia Străzilor va cheltui 561.830 de euro, potrivit unei hotărâri de Consiliu, aprobată de Municipalitate la sfârşitul lunii octombrie.

Piste de biciclete distruse

Arhiva foto

Pistele de biciclete arată vai ş-amar. În foarte multe locuri din Capitală, benzile adezive s-au dezlipit şi zac în mormane, fără ca vreun oficial să ia măsuri. Este cazul pistei din zona Operei, care arată ca după război.

Indicatoare din 7 în 7 metri

Arhiva foto

Pe strada Dreptăţii, din cartierul Militari, Administraţia Străzilor a pus indicatoare din 7 în 7 metri, plus şicane la fiecare intersecţie. Nu ştie nimeni de ce este nevoie de ele pe acest drum secundar, mai ales că şoferii oricum nu le văd, pentru că sunt mascate de copaci. Menţionăm că un indicator rutier costă 200 de lei.

6 bănci pe 30 de metri de trotuar

Arhiva foto
Arhiva foto

Sectorul 3 s-a umplut de bănci. Pe bulevarde, pe străduţele dintre blocuri, băncile sunt montate din cinci în cinci metri. Bucureştenii nu sunt prea încântaţi de idee, fiindcă, spun ei, aşa se ocupă prea mult spaţiu din trotuar.

Primăria sectorului 3 nu a vrut să ne spună cât a plătit pe băncuţe.

←Iulia Berdea (în stânga), 68 de ani, nu înţelege ce caută zidurile de beton în locul băncilorPăcătoasa

Ziduri de beton, în loc de bănci

Primăria sectorului 6 a început să ridice ziduri de circa 60 cm pe bd. Iuliu Maniu, spre nedumerirea oamenilor. Aşezaţi pe betonul rece, pensionarii încercau ieri să ghicească ce vrea primarul Poteraş cu aceste betoane.

“Erau aici trei bănci, le-au luat şi au făcut un zid. Avem nevoie de parcuri, nu de ziduri”, ne-a spus Iulia Berdea, 68 de ani.

Marcaje pentru nevăzători, deteriorate

Arhiva foto

Nici n-au fost bine puse, că marcajele pentru nevăzători (medalion) s-au şi desprins de asfalt. Motivul: au fost fixate doar cu holşuruburi. În plus, în multe locuri în care au fost montate s-au făcut săpături şi marcajele aproape că nu se mai văd. Au costat 800.000 de euro.

Separatoare de sensuri, rupte

Arhiva foto

Acum trei luni, pe străzile Capitalei erau montate separatoare de sensuri, mici, galbene şi fosforescente, pentru ca şoferii să nu mai treacă pe linia de tramvai. Acum, stâlpişorii sunt la pământ şi trebuie înlocuiţi. Pe ei, Administraţia Străzilor a dat 800.000 de euro.

43.000 €, un film despre Bucureşti

Municipalitatea vrea să facă un film de promovare a Bucureştiului, ca să atragă turişti. Potrivit unui anunţ postat recent pe site-ul de licitaţii publice, Primăria Capitalei e dispusă să dea circa 43.000 de euro pentru acest proiect, având ca obiectiv creşterea gradului de atractivitate şi a calităţii informaţiei turistice oferite celor care vizitează Bucureştiul, cât şi potenţialilor turişti.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
A început demolarea blocului din Rahova care a explodat anul trecut. Sursă foto: Facebook /Ionuț Petianu.
18:05
Primele imagini cu demolarea blocului din Rahova care a explodat în octombrie 2025
MONDEN
Adi Sînă | sursa foto: PR
18:03
În 2009, Adi Sînă scria o melodie într-o cameră. Cum sună piesa care a ajuns peste aproape 20 de ani virală în toată lumea: „Nu-mi vine să cred”
Florin Busuioc apare în filmulețul de promovare a campaniei „Respect” | sursa foto: captură Instagram PRO TV
17:47
Singurul cuvânt folosit de vedetele PRO TV de Ziua Mondială a Profesorilor
POLITIC
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
18:03
Kelemen Hunor spune că UDMR nu va face parte din următorul Guvern „aproape 100%”, dar „putem susţine un guvern în jurul PSD”
Ilie Bolojan este premierul României din 23 iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
16:06
Ilie Bolojan, după consultările cu Nicușor Dan de la Cotroceni: „Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”
Ultimele știri
18:56
Șeful serviciilor secrete germane avertizează: „Riscăm să ajungem într-un conflict violent cu Rusia”
18:50
Mâna unui adolescent, spulberată de o grenadă, în Franța. A treia săptămână de proteste ale elevilor împotriva subfinanțării școlilor
18:44
Dacia oprește temporar producția de Duster și Bigster. Vânzările au scăzut, iar ritmul de fabricație e mai mic cu o treime
18:22
Au furat carburant de 7.000 de euro, de la o firmă cu TIR-uri din Franța: „Am fost transformat în benzinărie gratuită”
TRENDING
16:51
Instagram face 16 ani - 10 lucruri pe care să le știi despre rețeaua socială
12:49
11 marinari au fost salvați și doi au murit după ce o navă cu cereale lovită de o dronă s-a scufundat în Marea Neagră, lângă platforma Pescăruș. O alta plutește în derivă
LiveText
07:05
Nicușor Dan face astăzi consultări cu partidele înainte să anunțe numele celui de-al patrulea premier desemnat în ultimele 4 luni. Ce variante are pe masă
10:47
Euro s-a prăbușit la cel mai mic nivel din ultimele 17 luni, pe 5 octombrie 2026. Economist: „Nu vă puneți în fața trenului”
muncitor-pavaj-curte
15:48
Alternativa modernă pentru betonul din curte, care se montează ca un joc LEGO și durează zeci de ani
Tablou cu scoici, cumpărat cu 30 de dolari, vândut la licitație cu 1,35 milioane de dolari. Sursă foto: Captură video: Youtube.
15:32
Un tablou de 30 de dolari, care nu mai fusese văzut în public de aproape 75 de ani, s-a vândut cu 1,35 milioane de dolari la o licitație: „Mă pictez întotdeauna pe mine însămi"
case-rosii-norvegia-aurora-boreala
15:25
Cum își izolează norvegienii casele fără să folosească polistiren. Materialul tratat termic care reține căldura chiar și la minus 30 de grade
Hotel Intercontinental din București
15:16
Un român a pus pe jar escrocii din toată Europa și cel mai bun a venit la București, ca să dea lovitura secolului
Sfinții Trei Ierarhi
12:15
Se spală rufe când este cruce neagră? Ce înseamnă sărbătoarea cu cruce neagră
Cum faci zacuscă fără ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă. Sursă foto: Shutterstock
6 sept.
Cum faci zacuscă fără nicio picătură de ulei. Rețeta pas cu pas pentru iarnă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Fructe și legume de toamnă
15 sept.
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Termocentrala Turceni, cu un lac în față, turnurile uriașe pe fundal pe care iese fum și cerul albastru cu nori albi
17:22
Centrala pe cărbune de la Turceni s-a oprit, după ce s-a spart cazanul, în plină criză energetică în România. Când va funcționa din nou
O persoană care ține un portofel gol
17:02
Aproape jumătate dintre români se tem de sărăcie, iar îngrijorările lor sunt mult peste cele din Uniunea Europeană
consiliul local iasi (2) copy
Analiză
17:00
Blocaj imobiliar fără precedent în România: războiul politic paralizează proiecte cu mii de apartamente la Iași
O rețea de stâlpi de curent electric
16:19
De ce în România curentul este de 8 ori mai ieftin la prânz decât seara: șeful ANRE explică de ce avem nevoie urgentă de baterii de stocare
fermier-roman-tractor
11:41
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”