„Vom avea pace în Orientul Mijlociu într-un fel sau altul. Violența și vărsarea de sânge trebuie să înceteze. Eliberați ostaticii – toți, inclusiv corpurile celor morți, acum! Acordul cu Hamas trebuie încheiat până duminică seara, ora 18:00, la Washington”, a scris Donald Trump pe rețelele sociale.

„Țările au semnat! Dacă această ultimă șansă nu este acceptată, se dezlănțuie iadul, cum nu s-a mai văzut până acum, împotriva Hamas. Pacea în Orientul Mijlociu va fi atinsă, indiferent de cale”, a adăugat Donald Trump.

Luni, în timpul unei vizite la Casa Albă, premierul israelian Benjamin Netanyahu și-a exprimat sprijinul pentru planul american, care prevede condițiile unui armistițiu, schimbul de ostatici și prizonieri, precum și crearea unui organism internațional de tutelă pentru administrarea temporară a Gazei. Planul stipulează, de asemenea, predarea și dezarmarea Hamas.

Inițial, Donald Trump și consilierii săi au menționat că Hamas va avea la dispoziție „trei sau patru zile” pentru a răspunde la planul de pace din Gaza.

Între timp, Qatarul și alți aliați arabi au menținut legătura cu liderii Hamas, încercând să-i convingă să accepte propunerea, potrivit unei surse familiare cu negocierile, care a cerut anonimatul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.