În medie, cei care s-au așezat la coadă astăzi au avut de așteptat patru ore până când au ajuns la moaşte. Cei mai mulți enoriași care au ajuns astăzi la racla din curtea Mitropoliei sunt din Iași.
„I-am lăsat pe cei care au venit de departe să se roage la moaște în zilele trecute, cred că e cinstit așa. Venim de 20 de ani la raclă și de fiecare dată ne așezam la coadă în ultima zi”, a spus Teresa.
Ieșeanca a venit la Mitropolie împreună cu soțul ei, Costache, și spune că de fiecare dată pleacă de acolo cu sufletul mai ușor. Tot în speranța că nu vor avea mult de stat la coadă au venit și pelerinii de mai departe.
„Am venit de la Râmnicu Sărat și ne-am oprit noaptea trecută la Vaslui. De dimineață de la 9 stă la coadă, am ajuns repede. Am auzit că în zilele trecute s-a stat și câte 30 de ore, eu nu puteam să stau așa de mult. Mi-am adus și un scăunel ca să mă așez din când în când”, a spus și Adriana, venită împreună cu soțul Ion.
Mai ghinionist a fost Gheorghe, de la Vaslui. A ajusn la Iași sâmbătă dimineață și după ce a stat a coadă 10 ore a renunțat și a plecat acasă.
„Nu am mai putut să stau în ploaie. Când am văzut că toată ziua nu am făcut decât jumătate de drum am renunțat, mi se făcuse și rău. M-am întors în dimineață asta și în 4 ore am ajuns la raclă. Sunt mulțumit că până la urmă am reusit”, a spus Gheorghe.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro