Un bărbat de 60 de ani, internat cu COVID-19 la Spitalul Judeţean Roşiorii de Vede, şi-a pus capăt zilelor. Bărbatul, angajat al unei ambulanţe private, se afla în spital de o zi, dar nu voia să urmeze tratamentul recomandat de medici, iar starea lui de sănătate nu era gravă.

Bărbatul nu dădea semne că ar suferi de depresie sau că ar urma să recurgă la un astfel de gest. Colegul de salon a încercat să-l salveze în ultimul moment, dar nu a mai reuşit.

Ambulanţierul a mers în baia salonului în care se afla, iar apoi s-a aruncat pe geam, de la etajul trei al spitalului. Impactul i-a fost fatal.

Colegul de salon al ambulanţierului susţine că acesta se simţea vinovat de faptul că şi-a îmbolnăvit şi familia de COVID-19.

Citeşte şi:

Ministerul Educației a anunțat că școlile și grădinițele din București rămân și luni în scenariul hibrid. Când s-ar putea trece la cursuri online

Un medic ATI din Cluj îi îngrijește pe bolnavii de COVID-19 aplicând ce a învățat în Italia. Rata de supraviețuire din secția lui e printre cele mai mari din țară

Furie în Bratislava, frustrare în Manchester, obstacole legale în Berlin: unii europeni se ridică împotriva noului val de restricții COVID

FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac este amețitoare! Cu ce star se iubește acesta
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Noua cucerire a lui Ion Ion Țiriac este amețitoare! Cu ce star se iubește acesta
Dana Budeanu le face PRAF pe Andreea Esca și Adelina Pestrițul: ”V-ați prostituat!” Declarațiile furioase sunt aici VIDEO
PARTENERI - PLAYTECH
Dana Budeanu le face PRAF pe Andreea Esca și Adelina Pestrițul: ”V-ați prostituat!” Declarațiile furioase sunt aici VIDEO
Horoscop 28 octombrie 2020. Taurii încep să scape de poveri pe care le purtau pe umerii lor degeaba
HOROSCOP
Horoscop 28 octombrie 2020. Taurii încep să scape de poveri pe care le purtau pe umerii lor degeaba
Angela Merkel a dat o veste teribilă! Ce ne așteaptă în următoarele luni
Știrileprotv.ro
Angela Merkel a dat o veste teribilă! Ce ne așteaptă în următoarele luni
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani
Telekomsport
Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani