Anunțul a apărut pe platforma de recrutări online Actiris și viza postul de femeie de serviciu de la școala Sainte Geneviève din Etterbeek, o localitate din Regiunea capitalei Bruxelles. În anunț se preciza că se caută o persoană care „să nu poarte vălul islamic” și să se poată exprima în limba franceză, relatează publicația La Libre Belgique, citată de HotNews.ro. După ce a primit mai multe reclamații, platforma a blocat anunțul.
Anunțul prin care școala belgiană căuta o persoană „care poate să se ocupe de curățenie și supravegherea copiilor” nu mai este vizibil pe site-ul de recrutare, reprezentanții Actiris precizând că vor să facă „o nouă analiză legală” în acest caz.
Potrivit purtătorului de cuvânt al platformei online, Romain Adam, școala va fi contactată pentru a i se cere „să își reformuleze anunțul”.
În același timp, platforma, care este finanțată din bani publici, nu poate refuza publicarea unui anunț.
„În Bruxelles suntem într-o zonă ambiguă în ceea ce privește legile și reglementările legate de această situație. Dacă reglementările interne ale școlii interzic purtarea vălului islamic în instituție, atunci nu există nicio problemă”, a mai precizat Romain Adam.
Foto: EPA