Cine este Stormy Daniels, vedeta de filme pentru adulți aflată în centrul procesului lui Trump pentru banii tăinuiţi:„Eram săracă şi miroseam”

 3 comentarii
Stormy Daniels a fost arestată

Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels a construit un imperiu de afaceri profitabil în jurul presupusei sale întâlniri sexuale din 2006 cu Donald Trump şi a câştigat o armată de fani pentru replicile sale dezinvolte date celor care o prezintă ca fiind o femeie imorală, relatează Reuters, citată de News.ro.

Presupusa întâlnire se află acum în centrul primului proces penal intentat vreodată unui fost preşedinte american, programat să înceapă luni la tribunalul statului New York, în Manhattan.

Trump este acuzat că a ascuns rambursarea către fostul său avocat Michael Cohen a unei plăţi de 130.000 de dolari către Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea, înainte de alegerile din 2016. Ea trebuia să păstreze tăcerea în legătură cu presupusa lor întâlnire sexuală care a avut loc în timp ce el era căsătorit cu cea de-a treia soţie a sa, Melania.

Trump a pledat nevinovat la cele 34 de capete de acuzare pentru falsificarea înregistrărilor fiscale, pentru a ascunde plata, şi neagă întâlnirea.

Daniels, al cărei nume real este Stephanie Clifford, a declarat pe reţelele sociale că se aşteaptă să depună mărturie în calitate de martor al acuzării. Avocaţii lui Trump au încercat fără succes să blocheze mărturia ei, susţinând că aceasta ar spune „poveşti inventate".

A fost afectată emoțional

Daniels, în vârstă de 45 de ani, şi-a îmbrăţişat rolul de antagonist cheie al contracandidatului republican al preşedintelui democrat Joe Biden în alegerile din 5 noiembrie.

Într-un documentar lansat pe 18 martie, Daniels a declarat că a fost afectată emoțional deoarece s-a aflat în centrul scandalului şi a primit frecvent atacuri vitriolante din partea susţinătorilor lui Trump pe internet. Acest lucru nu a împiedicat-o să îşi bată joc frecvent de Trump, precum şi de criticii din domeniul ei de activitate.

„O reţea importantă a cheltuit o mulţime de bani pentru a face un documentar despre mine și am ajuns să depun mărturie împotriva lui tiny (micuț, în limba engleză, n.r)!”, a scris ea într-o aparentă referire la Trump într-o postare din 6 februarie pe reţelele sociale.

„Uitaţi-vă la mine! Trăiesc visul american în timp ce fac o meserie pe care o iubesc!” a scris Daniels răspunzând pe X unui utilizator care a insultat-o.

Caracterul picant al cazului a provocat critici din tot spectrul politic, care au afirmat că acuzaţiile aduse de biroul procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, nu sunt la fel de grave ca celelalte cazuri penale federale şi statale ale lui Trump, care se concentrează pe eforturile sale de a anula pierderea alegerilor din 2020 şi pe gestionarea documentelor guvernamentale.

Daniels este autoare, regizoare şi personalitate media. În 2020, ea şi-a lansat propria emisiune de reality show, „Spooky Babes”, în care cercetează case bântuite ca „investigator paranormal”. A cochetat cândva şi cu o candidatură la Senatul SUA ca democrată devenită republicană.

A început să facă striptease pentru a se întreține

Stormy Daniels a povestit că în copilăria ei a fost marcată de agresiuni sexuale şi sărăcie. Crescând în Louisiana cu o mamă singură, „eram doar un gunoi. Şi mama mea era o epavă, iar hainele nu mi se potriveau, eram săracă şi miroseam”, a declarat Daniels pentru Vice News în 2021.

Daniels susţine că era o elevă de nota 10 şi editor al ziarului liceului său când a plecat de acasă şi a început să facă striptease pentru a se întreţine.

A continuat să lucreze în divertismentul pentru adulţi după ce a absolvit liceul şi şi-a început cariera în filmele pentru adulţi în 2002, potrivit interviului Vice News.

Daniels a început curând să câştige premii în industrie şi a obţinut roluri în emisiuni TV şi filme precum „The 40-Year-Old Virgin” şi „Knocked Up”.

Procurorii spun că plata lui Trump, din octombrie 2016, către Daniels a venit după ce a fost difuzat un clip din „Access Hollywood" în care Trump se lăuda că putea abuza femei, spunând că, în calitate de celebritate, putea „să le apuce de păsărică" (o remarcă pe care ulterior a minimalizat-o ca fiind o „discuţie de vestiar”). Înregistrarea a provocat îngrijorare în campania sa cu privire la poziţia sa faţă de alegătoarele femei, spun procurorii.

Avocaţii lui Trump au declarat că acesta a făcut plata pentru a se feri pe el, compania şi familia sa de ruşine, şi nu pentru a-şi ajuta campania.

Daniels este căsătorită cu o altă vedetă de filme pentru adulţi şi are o fiică minoră şi o fermă de cai. Documentarul Peacock a arătat-o pe Daniels în timp ce află că fiica ei a luat numai note de 10 la şcoală în timp ce ea era plecată pentru a filma un interviu despre Trump, la scurt timp după punerea sa sub acuzare anul trecut.

„În loc să fiu acolo cu ea”, a spus Daniels, „sunt aici şi vorbesc despre penisul unui fost preşedinte”, a comentat în stilul caracteristic Stormy Daniels.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    Marica13 15.04.2024, 15:20

    Nu mă interesează asemenea tâmpenii

  • Avatar comentarii

    BabaVanda 15.04.2024, 16:18

    Tocmai voiam a caut pe internet ceva informatii despre aceasta cucoana, cand vad ca deja gasesc tot la voi. Interesant.

  • Avatar comentarii

    ArlekinRO 15.04.2024, 18:32

    tot ce se vede la TV-urile din Romania sunt foste escorte, foste centuriste, foste amante si foste concubine la vremea tinerilor lor... asta este educatia liberala si cu asta defileaza romanii nu doar prin tara...! aferim

ALTE ȘTIRI
Ion Marcu în fața fabricii de mobilă, îmbrăcat  într-o cămașă în carouri.
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
07:31
Tânărul care susține că l-a văzut pe Iisus povestește cum arată Raiul: „Să vedeți ce am mâncat”
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!