Patru luni i-au luat lui Niţu Roman (29 de ani) să decupeze, să şlefuiască şi să picteze cele 258 de piese ale icoaneipuzzle şi, cum nu există o altă operă de acest gen, bănăţeanul se gândeşte să o înscrie în Cartea Recordurilor. Lucrarea este o reproducere a icoanei bizantine “Cina cea de taină” şi e realizată în ulei, fiind poleită în foiţă de aur. Roman, care a pictat zeci de biserici din Banat, susţine că deja sunt oameni interesaţi să-i cumpere inedita operă, însă s-a ataşat atât de mult de ea, încât nu ar ceda- o cu una, cu două.
“Dacă ar fi să o vând, aş da-o doar ca să am bani să realizez o lucrare şi mai mare decât aceasta”, a precizat pictorul. Puzzle-ul imens a fost expus la căminul cultural din comuna Ghizelea, Caraş-Severin, iar Niţu Roman urmează să-i contacteze pe reprezentanţii Cărţii Trusa pentru înmormântare costă 12 leiRecordurilor, ca să-i omologheze lucrarea.

A apărut la vânzare trusa de înmormântare!

Bisericile au scos la vânzare o trusă de înmormântare, anunţă contrasens.com. Pachetul conţine o iconiţă, o cruce, toiag din ceară, tămâie, cărbune, căţuie pentru tămâiere şi un ghid cu paşii care trebuie urmaţi la înmormântare. Trusa costă 12 lei şi poate fi cumpărată şi online.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.