Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, citat de Mediafax, băieţelul a băut o jumătate de litru de rachiu într-un moment în care a rămas nesupravegheat în casă.
Ulterior, copilul a fost găsit căzut într-o cameră a locuinţei de către una dintre surorile sale care, speriată, a fugit la vecini pentru a le cere ajutorul. Unul dintre localnici a sunat la numărul de urgenţă 112, solicitând intervenţia unei ambulanţe.
"În momentul în care am ajuns la locul solicitării, copilul se afla în stare de inconştienţă provocată de o comă alcoolică. Odată stabilizat, băieţelul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat directorul medical al SAJ Vaslui, Ana Maria Ungureanu.