Bărbatul acuzat că a împins anul trecut un băiat şi pe mama acestuia în faţa unui tren, în Germania, provocând moartea copilului, nu poate fi inculpat, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.
Anul trecut, în iulie, bărbatul a împins de pe peron, în fața trenului care intra în gara din Frankfurt, trei persoane: copilul care a murit și pe mama acestuia, dar și o femeie de 78 de ani, care a suferit răni grave în urma căderii.
”Îmi pare foarte rău, în special pentru familie”, a declarat făptașul prin avocatul său, în prima zi a procesului.
Băiatul ucis avea 8 ani, iar moartea sa a provocat rumoare în Germania. Mama copilului a reuşit să se salveze în ultimul moment.
Acuzatul, un eritrean în vârstă de 41 de ani, care a locuit în Elveţia înainte să se mute în Germania, nu poate fi condamnat pentru crimă, din cauză că suferă de o boală psihică - arată evaluarea preliminară a stării sale de sănătate mintală.
Ca urmare, el nu a fost inculpat, iar acuzarea, temându-se că ar putea comite noi atacuri, caută în schimb să obţină plasarea sa permanentă într-o unitate psihiatrică.
FOTO: EPA