Şerban Ioan Gheorghiu, în vârstă de 59 de ani, a fost chirurg specialist în endoscopie la Spitalul Scarborough din Anglia. El a rămas fără job după ce le-a pus pacienților săi întrebări în legătură cu viața lor sexuală. 

Comportamentul abuziv al românului a fost reclamat atât de pacienți, cât și de colegi. Deși primise mai multe avertismente din parte Tribunalului Medicilor Practicieni din Marea Britanie, chirurgul nu s-a oprit din a face remarci deplasate și aluzii sexuale, potrivit BBC.

Doctorul Şerban Ioan Gheorghiu i-a spus unui pacient care se pregătea să facă o colonoscopie să adopte „poziţia George Michael”, aluzie la sexualitatea cântăreţului britanic. Altui pacient i-a spus, la un consult, că oricum a avut cancer, deci nu îl poate invita să stea, că nu are pe ce să se aşeze.

De asemenea, el a discutat istoricul medical al unei asistente cu un coleg din România, spunând că femeia este un spion care pârăște tot ce face el. Cu unii dintre colegii săi, doctorul aborda subiecte cu tentă sexuală. El le vorbea colegilor despre faptul că ar pleca în Thailanda pentru a le „rupe pelvisul” femeilor de acolo.

Chirurgul care a lucrat pentru spitalul didactic York NHS Foundation Trust şi la Spitalul Scarborough din februarie 2010, până în octombrie 2017, a fost suspendat pentru 9 luni de către Tribunalului Medicilor Practicieni din Marea Britanie,

După aceasta perioadă, Gheorghiu va fi audiat și se va stabili dacă ă acesta va mai primi dreptul de a profesa în Regatul Unit.


FOTO / Mii de polonezi în stradă, după moartea primarului Pawel Adamowicz. Născut în Gdansk, Donald Tusk a vorbit mulțimii


 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.