Direct din concediu, fosta prezentatoare de la Prima TV a intrat și într-un dialog cu internauții, afirmând că bogăția ei este familia și întrebându-i pe fani dacă ei sunt de acord cu această afirmație.

„Respect și admirație pentru oamenii care înțeleg adevărata valoare a bogăției” și „Aveți dreptate, dar și fără bani este foarte greu” au fost câteva dintre reacțiile fanilor.

Sarah, fiica Ancăi Serea, va învăța la Istituto Marangoni Milano

Apoi, Anca Serea a dezvăluit ce a făcut în Milano și care a fost scopul vizitei în celebrul oraș din Italia.

„Sunt momente pe care un părinte și le imaginează ani la rând, dar pentru care nu este niciodată cu adevărat pregătit… Ieri am vizitat apartamentul în care Sarah va locui în următorii trei ani în Milano. O zi pe care am așteptat-o cu emoție și care mi-a amintit, încă o dată, că toate sacrificiile făcute pentru copiii noștri au un rost. Ei cresc, își iau zborul, iar noi rămânem mereu locul pe care îl vor numi acasă. Am mari emoții și sunt convinsă că pentru noi nu va fi simplu, însă sunt mândră de ea și recunoscătoare că va începe acest nou capitol la Istituto Marangoni Milano”, a scris Anca Serea pe Instagram.

Astfel, vedeta și familia ei au mers în Italia deoarece Sarah, fiica ei, începe studiile la Istituto Marangoni Milano.

Sarah Serea, fiica Ancăi SereaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

„Astăzi nu am vizitat doar orașul. Am vizitat locul în care începe un nou capitol pentru Sarah. Misiunea zilei: să vizităm apartamentul în care Sarah va sta în următorii 3 ani. Milano este un oraș pe care îl iubim. Dar, de astăzi, va avea o însemnătate cu totul diferită pentru familia noastră. Până acum, totul părea un vis: admiterea, pregătirile, planurile… Astăzi a devenit realitate.

Ca mamă simt în același timp mândrie și un mic gol în suflet. Cred că cele două merg întotdeauna împreună. Mi-am dorit mereu ca fiecare dintre copiii mei să aibă curajul să își urmeze drumul, chiar dacă asta înseamnă mari eforturi financiare și că ei vor fi departe de casă. Aici va începe aventura ei la Istituto Marangoni, o școală la care a visat dintotdeauna. Astăzi, privind acest apartament, mi-am dat seama că nu este doar despre patru pereți. Este locul din care își va construi independența și viitorul.

Nu este întotdeauna ușor. Dar educația este una dintre cele mai valoroase investiții pe care le putem face pentru copiii noștri. Sunt mândră de Sarah. Pentru perseverența ei, pentru curajul de a ieși din zona de confort și pentru că nu a renunțat la visul ei”, a mai spus vedeta pe internet.

Studiile în Italia costă peste 68.000 de euro

Potrivit informațiilor oferite de PRO TV, cursurile la Istituto Marangoni din Milano nu sunt deloc ieftine. Mai exact, pentru studenții din Uniunea Europeană, taxa anuală de școlarizare este de 21.550 de euro, plus taxa de înscriere de 4.000 de euro.

Astfel, pentru toți cei trei ani de studiu, Anca Serea va plăti pentru Sarah peste 68.000 de euro, la care se adaugă și cheltuielile legate de chirie, întreținere și alte costuri necesare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.