Victor Ion Negoescu, în vârstă de 44 de ani este cioban la stâna din localitatea argeşeană Putina, situată undeva între Vlădeşti şi Capu Piscului. Ieri dimineaţă, omul a auzit hărmălaie prin curtea stânii şi a realizat că este ursul.
Cum omul mai avusese un necaz cu câteva zile înainte, atunci când fiara i-a mâncat o mioară, şi-a luat câinii şi, înarmat… doar cu o bâtă, a pornit în căutarea ursului. Faţă în faţă cu namila de 150 de kilograme, vânătorul s-a transformat în vânat.
L-au salvat câinii
„Când m-am apropiat, a ieşit şi s-a repezit la mine. Am luat-o la fugă să scap de el şi am urcat pe o coastă ruptă de ape. M-am împiedicat şi ursul s-a urcat peste mine. A apucat să mă ia de gamba stângă. Am urlat ca să scap de el şi s-au repezit câinii la el. M-a lăsat şi a fugit în pădure. Dacă nu aveam câinii să ştiţi că nu scăpam viu”, ne-a povestit Victor Ion Negoescu, de pe patul spitalului.
Cu piciorul sfârtecat, ciobanul a reuşit să ajungă în sat, de unde a sunat la 112. A fost preluat de o ambulanţă SMURD care l-a transportat la spitalul din Câmpulung. Aici medicii chirurgi şi ortopezi i-ai cusut plăgile, iar acum se află în afara oricărui pericol.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.