Accidentul mortal a avut loc marți seară, pe DN 5, în localitatea Călugăreni, județul Giurgiu. Ambulanța oprise înainte de trecere pentru a-i acorda prioritate la traversare copilului, când a fost lovită din spate de un autocamion și împinsă pe zebră, scriu news.ro și Giurgiuveanul, care preiau un comunicat al Inspectoratul de Poliție (IPJ) Giurgiu.
Polițiștii spun că un cetăţean bulgar, șoferul TIR-ului, care se deplasa pe direcţia Bucureşti-Giurgiu, nu ar fi păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de o mașină a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Giurgiu și a intrat în coliziune cu aceasta.
În urma impactului, ambulanța a fost proiectată pe trecerea de pietoni, unde a acroşat copilul de 11 ani din localitatea Călugăreni, căruia îi acordase prioritate de trecere.
Medicii au încercat să îl resusciteze pe copil, dar nu au mai reușit și au declarat decesul acestuia.
Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauza şi împrejurările în care a avut loc accidentul. A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.