La un an de la moartea fiului săi, Gabriela Istrate i-a scris acestuia un mesaj emoționant.

Dragul meu, s-a împlinit un an de cand peste amintirile mele neprețuite de mama, s-au așezat si cele povestite de prietenii, colegii si profesorii tai, cu multa iubire. Ele m-au facut sa te cunosc cu adevărat, sa vad mii de alte fațete frumoase ale personalității tale, așa cum nu m-as fi gândit vreodată ca e posibil sa le aflu…

Te iubesc, fiul meu, așa cum nu credeam ca o voi face vreodată, dincolo de stele, de soare, de universul asta care a devenit prea mic pentru sufletul tau mare… O iubire infinita in Infinit!

Odihnește-te in Pace si veghează asupra noastră, cu iubirea ta ocrotitoare!

Daniel s-a stins pe patul de spital la ”Bagdasar Arseni”, după ce rănile multe prea grave l-au răpus. Starea lui a fost gravă încă de a început, iar familia și prietenii au făcut apel la ajutor din partea oamenilor care puteau dona sânge.

În urmă cu mai bine de un an, vineri seara, pe 30 octombrie, artificiile aprinse în timpul concertului trupei Goodbye to Gravity, care își lansa noul album în clubul Colectiv, au cauzat provocat un incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de persoane. Dintre aceștia, 27 au murit în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre ei fiind fotografi, artişti, elevi olimpici şi studenţi străini.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
FANATIK.RO
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI