Un mare juriu al Tribunalului Federal din Denver, SUA, l-a găsit vinovat de crimă cu premeditare și fraudă, luni, 1 august, pe stomatologul Lawrence „Larry” Rudolph, 67 de ani, după un proces de trei săptămâni, au ralatat postul CBS și Bild. El și-a fi ucis soția, Bianca, 56 de ani, în 2016, în timpul unui safari în Zambia, și riscă o condamnare pe viață sau o pedeapsă cu moartea.
Rudolph a fost găsit vinovat de crimă cu premeditare și fraudă, după ce a încasat asigurarea de viață de 4,8 milioane de dolari a celei cu care era căsătorit de 34 de ani și cu care avea doi copii.
Potrivit presei americane, Rudolph și Bianca au plecat într-un safari în octombrie 2016, din care femeia de 56 de ani nu s-a mai întors în viață. Dentistul pasionat de vânătoare a declarat poliției din Zambia că și-a găsit soția sângerând în baie, după ce s-a împușcat accidental în piept.
Poliția și compania de asigurări au investigat cazul și au concluzionat că moartea Biancăi a fost un accident. Asigurările i-au și plătit dentistului cele 4,8 milioane de dolari!
Ani la rând, crima lui Rudolph a rămas nedetectată. Până când americanul s-a certat cu iubita lui, Lori Milliron, iar scandalul a fost auzit de un vecin, care a sesizat FBI-ul, care a redeschis cazul. „Mi-am ucis nevasta pentru tine!”, a fost auzit țipând stomatologul.
Procurorii au susținut că Rudolph a decis să-și ucidă soția pentru că Bianca a cerut ca Milliron să fie concediată. În cadrul procesului, ei au arătat femeia nu avea cum să se împuște, deoarece rana a provenit dintr-un foc tras de la 2 până la 3,5 metri distanță.
Rudolph a negat că și-a ucis soția până la pronunțarea sentinței. El riscă acum închisoarea pe viață sau pedeapsa cu moartea.
Lori Milliron, iubita mai tânără a lui Rudolph și manager al francizei sale stomatologice din zona Pittsburgh, a fost găsită vinovată de același juriu de complicitate la crimă și de mărturie mincinoasă.
Foto: Facebook Larry Rudolph