Deputatul de Diaspora, reprezentantul românilor din Africa și Orientul Mijlociu, Ovidiu Raețchi a povestit pe un site de socializare o întâmplare haioasă pe care acesta o prezintă ca pe anecdotă care se poate aplica parlamentarilor români. El și cu doi colegi au găsit 100 de lei pe jos, și deși bănuiau că le-a căzut din buzunare, au evitat să o ia de frică sa nu fie cumva marcată cu mită de DNA sau să fie filmați la emisiuni de tipul „Camera ascunsă”.

„Zilele trecute găsim pe jos – eu, Daniel Gheorghe si Paul Dumbrăvanu – în Camera Deputaţilor, chiar lângă banca mea, o hârtie de 100 de lei. Panica totală: „N-o atinge, suntem la camera ascunsă!”; „E însemnată cu mită, nu puneţi mâna pe ea”; „Nu e a mea, niciodată nu a fost a mea”. În adâncul sufletului, fiecare bănuiam ca, deh, uite, am fost neatenţi si ne-a căzut frumuseţe de bancnotă; nimeni n-a vrut însa s-o revendice; a rămas peste noapte, singură, marginalizată, în sala pustie şi rece. Ăsta e cel mai potrivit bilanţ al Laurei Codruţa Kovesi în fruntea DNA; ca-n legenda lui Ţepeş („puteai să laşi o pungă plină cu bani în drum şi nu cuteza nimeni să o ia”) parlamentarii nu se mai ating acum nici de banii lor”, este postarea lui Ovidiu Raețchi de pe Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.