Un filantrop condamnat la uitare

Schimbarea numelui Parcului Ioanid in Parcul Ion Voicu. Evenimentul politic major al zilei de ieri. O confirmare a celebritatii unui om de valoare, aflat oricum in posteritate, violonistul Ion Voicu si o stergere din istorie si din memoria publica a unui librar simplu, cu ceva dare de mana, care din averea sa a lasat bucurestenilor un parc: Gheorghe Ioanid.
Nu pot sa-i acuz insa de rea credinta in acest caz pe demnitarii care au girat si aprobat aceasta masura. Ci de un exces de gentilete care a coborat spre un cinism, cred ca nedorit. Merita Ion Voicu o confirmare suplimentara, daca mai era nevoie, a valorii sale? Probabil ca da. Dar criteriul pe care i s-a conferit inca un certificat spre nemurire mi se pare subiectiv si, cu scuzele de rigoare, samavolnic. Faptul ca a locuit in apropierea Parcului Ioanid nu justifica aceasta scoaterea din memoria prezentului a librarului care l-a construit. Pentru ca filantropia lui Gheorghe Ioanid, de a edifica o gradina publica pe un teren scump, in centrul Capitalei mi se pare suficient de important pentru a castiga un loc in posteritate. Cine mai face astazi asemenea gesturi?
Se construiesc gradini la Snagov, palate la Cornu si vile la Baneasa, pe terenuri private, si care vor ramane private. Nu vor fi niciodata publice. Mazilirea lui Ioanid in acest context pare mai mult o scuza decat un omagiu adus memoriei marelui Ion Voicu. Iar muzicianul, in simplitatea lui, sunt convins ca nu ar fi acceptat niciodata acest lucru, daca ar fi fost intrebat atunci cand traia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE