Suspectul a dat lovitura, vineri, la ora 1 dimineața. A spart geamul chioșcului de ziare, situat în apropierea gării din Năsăud, și a „atentat” la materialele deocheate. Hoțul n-a fost interesat de altceva decât de 14 reviste pentru adulți, adică toate care erau în micul magazin. Vânzătoarele au alertat imediat Poliția despre furtul neobișnuit.

„S-a înregistrat dosar penal, cercetările sunt efectuate de către Poliția orașului Năsăud pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.

A furat toate revistele pentru adulți de la un chioșc și nu l-a interesat altceva

Vânzătoarele bănuiesc cine ar putea fi autorul furtului. Li s-a părut suspect când, zilele trecute, un bărbat i-a cerut uneia dintre femei să-i arate revistele pentru adulți pe care le avea în chioșc. Mai apoi, omul a plecat fără să cumpere vreuna.

Surse din rândul anchetatorilor susțin că în zonă există o camere de supraveghere de la un magazin din apropiere. Deocamdată, însă, polițiștii nu au precizat dacă imaginile le sunt de folos în anchetă pentru găsirea celui care a furat toate reviste pentru adulți din chioșc.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.