Miliţia Basij se află sub comanda Gardienilor Revoluţiei, puternica armată ideologică a Republicii Islamice, notează Agerpres.

Potrivit agenţei IRNA, Abdolhossein Mojaddami, un comandant al Basij din oraşul Darkhovin, provincia sud-vestică Khuzestan, a fost împuşcat mortal marţi, în faţa casei sale, de doi bărbaţi aflaţi pe o motocicletă.

IRNA, care afirmă că atacul nu a fost revendicat, îl descrie pe Mojaddami ca pe unul dintre ‘apărătorii locurilor sfinte’, termen folosit pentru membrii forţelor de securitate care au luptat în conflictele recente din Irak sau Siria.

Sâmbătă, SUA au anunţat că au impus sancţiuni împotriva unui general al Gardienilor Revoluţiei din Khuzestan care comanda unităţi acuzate de Washington de omorârea unor protestatari antiguvernamentali în noiembrie, Departamentul de Stat indicând un total de 148 de victime.

Autorităţile de la Teheran au contestat această cifră, declarând că forţele de securitate s-au confruntat cu ‘răzvrătiţi’ ce constituiau o ameninţare pentru securitatea uzinelor petrochimice şi a unei rute energetice extrem de importante.

Ad placeholder

Protestele au fost declanşate de creşterea preţului la benzină, dar demonstranţii şi-au extins rapid revendicările la libertăţi politice şi în alte domenii.

Tulburările au provocat cea mai sângeroasă represiune împotriva unor demonstranţi în cei 40 de ani ai Republicii Islamice, care a acuzat duşmani externi pentru creşterea tensiunilor.

Citeşte şi:

Gigantul farmaceutic Roche, amendă uriașă de la Consiliul Concurenței. A limitat accesul la medicamente a bolnavilor de cancer

În România se iau măsuri împotriva coronavirusului. Aeroporturile, în vizor. Ce spun specialiștii

Descoperire cu potențial istoric. Oamenii de știință cred că au găsit metoda pentru a trata toate tipurile de cancer

La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
PARTENERI - GSP.RO
La 31 de ani de la Revoluție, un fost șef militar rupe tăcerea. Șocant ce s-a întâmplat cu cadavrele soților Ceaușescu. Unde au fost aruncate
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
PARTENERI - PLAYTECH
ȘOC total! În ce hal a ajuns Irinel Columbeanu. Oamenii de pe stradă au rămas fără cuvinte
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
HOROSCOP
Horoscop 24 septembrie 2020. Berbecii au parte de probleme destul de ciudate în relațiile de parteneriat
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului
Telekomsport
Un cuplu celebru, găsit fără suflare în propria casă! Ce a descoperit poliţia la faţa locului