Un poliţist francez este suspectat că şi-ar fi omorât marţi dimineaţa soţia şi cei doi copii în comuna Cabanac, în apropiere de oraşul Tarbes, în sud-vestul Franţei, şi apoi a fugit.
Conform primelor investigaţii, Thierry Gourjault, în vârstă de 42 de ani, i-a împuşcat pe soţia sa, Beatrice, în vârstă de 38 de ani, copilul cuplului, un băiat de patru ani, şi pe fiica sa din prima căsătorie, în vârstă de 10 ani, a declarat viceprimarul din Cabanac, Henri Desconet.
Thierry Gourjault, poliţist în Tarbes şi consilier municipal în Cabanac, ar fi comis triplul asasinat luni seara sau în noaptea de luni spre marţi, lăsând un bilet în care a scris că dorea să-şi pună capăt zilelor, a mai arătat sursa citată.
Fapta a fost descoperită de tatăl presupusului criminal, prevenit de un coleg de-al fiului său care a primit de la poliţist un SMS prin care era anunţat că a comis ”o faptă ireparabilă”.