Un polițist infectat cu o bacterie periculoasă a câștigat procesul cu spitalul din Iași. Ce despăgubiri va primi pentru suferință

Comentează

Polițistul Nicolae Şuhan s-a internat la Spitalul „Sf. Spiridon“ pentru o operaţie nu foarte complicată, în noiembrie 2015. Intervenţia a reuşit numai că, după câteva zile, în rana care nu se mai închidea s-a descoperit bacteria Stafilococul auriu. Săptămâni la rând a stat cu rana deschisă. Pentru toate suferinţele, judecătorii i-au acordat daune. Nu este o sumă mare, 10.000 de lei, dar atât a cerut el la proces.

Analizele efectuate au arătat prezența bacteriei Stafilococul auriu pe rana operației, iar aceasta nu se mai închidea. Medicii i-au scos firele și l-au tratat apoi cu antibiotic, timp de mai multe zile, dar medicamentul nu își făcea efectul.

La al doilea set de analize a reieșit că bacteria devenise mai puternică, adică Staphylococcus Aureus meticilino rezistent. Pacientului i-a fost administrat un alt antibiotic, mai puternic..

După mai bine de două săptămâni petrecute în spital, polițistul infectat cu bacteria periculoasă a fost externat.

„În aceeaşi perioadă au mai fost şi alte persoane care au fost infectate cu această bacterie. După externare, am primit concediu medical pentru o perioadă de 21 de zile, interval de timp în care am stat imobilizat la pat, iar soţia mi-a schimbat pansamentul. Încă am probleme din cauza operaţiei, întrucât aceasta nu s-a închis cum trebuia, fiind rămasă deschisă prea mult timp, respectiv 16 zile. Nu mai pot sta mult pe scaun, iar organismul a căpătat rezistenţă la antibiotice din cauza tratamentului urmat. De asemenea, din cauza inter­nării prelungite în spital şi a recuperării îndelungate, perioadă în care am fost imobilizat la pat, nu am putut desfăşura alte activităţi din timpul liber, iar la serviciu am pierdut toate sporurile pe lare le încasam în timpul activităţii, nefiind plătit 100%. De altfel, intenţionam să cer daune mai mari, însă am fost limitat de taxa pe care trebuia să o achit la tribunal, care reprezintă un procent din suma daunelor cerute. Dar este bine şi aşa“, a declarat Nicolae Şuhan pentru ziaruldeiasi.ro.

Reprezentanții spitalului au declarat în instanță că a fost opţiunea pacientului și riscul asumat de către el de a fi operat, cu toate că ar fi existat și alte metode de tratament, iar pacientul a semnat acordul prin care a fost informat asupra posibilelor complicații. Mai mult, omul nu s-ar fi declarat nemulțumit de îngrijirea primită, au mai spus aceștia.

Poliţistul a câştigat daune morale în valoare de 8.000 de lei şi 2.000 lei, sporuri salariale neîncasate pe care acesta trebuia să le ia de la serviciu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
MONDEN
Elena Ionescu In Oglinda Kanal D2
2 oct.
Dezvăluirea emoționantă făcută de Elena Ionescu despre fiul ei, Răzvan. „L-am făcut să devină un pic din mine”
Dan Pavel | sursa foto: arhiva personală
Exclusiv
2 oct.
Ce studii are Dan Pavel de la Antena 1: „Poate m-aș fi făcut bucătar”. Cum a ajuns să lucreze în presă
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
06:45
Scrisoare din 1982 a unei fetițe de 10 ani găsită sub scări, într-o casă din Marea Britanie: „Am simțit fiori pe șira spinării”
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
06:15
Cum a descoperit un câine dalmațian tumoarea stăpânului său. Ce s-a întâmplat cu Georgie: „Amprentă pe inimile noastre”
06:00
Tatăl a fost călcat cu mașina de propria fiică în timp ce o învăța să conducă, în SUA: „Accident fatal”
TRENDING
2 oct.
Consiliul Concurenței, precizări despre AnimaWings: „Intrarea noilor acţionari în AnimaWings nu intră sub incidenţa Legii Concurenţei”
Analiză
2 oct.
Euro, nou record negativ la cursul BNR, din cauza instabilității politice: 5,3447 lei. Ce înseamnă deprecierea bruscă a monedei naționale
2 oct.
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
2 oct.
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990. Foto: Shutterstock
2 oct.
Cristian Tudor Popescu, deranjat de atitudinea lui Nicușor Dan: „De unde știm că nu e o minciună sfruntată, încă una?”
Imaginea surprinde traficul bară la bară și poluarea aerului cauzată de emisiile de eșapament ale mașinilor
2 oct.
Bucureștiul, cea mai poluată capitală din UE. PMB propune interzicerea accesului de la 1 noiembrie 2027 a peste 80 de mii de mașini în zona centrală
Campanie pentru sanatate minata lansata la Administratia Prezidentiala. Prima doamna despre pericole
2 oct.
Un adolescent din 16 a experimentat droguri. Proiectul de 11,7 milioane de franci elvețieni lansat la inițiativa Administrației Prezidențiale: Ce spune prima-doamnă despre pericole
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
2 oct.
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!