De Petre Dobrescu,

Persoanele cu vârsta peste 65 de ani n-au voie să iasă din case decât în intervalul orar 11.00-13.00.

Preotul a făcut un anunț pe Facebook, în care și-a postat și numărul de telefon, și intențiile.

„Având în vedere încercarea dureroasă prin care trece lumea întreagă, trebuie să avem de grijă de părinții și bunicii noștri. Motiv pentru care, alături de doamna preoteasă, am început să ajutăm cu deplasarea pentru medicamente și alimente pentru credincioșii parohiei noastre care nu se pot deplasa.

Astfel încât, dragi credincioși și iubiți fii ai satului Cuța, dacă cineva are nevoie de ajutor pentru a cumpăra medicamente și alimente, vă rog să sunați”, a scris preotul, a anunțat presasm.ro.

Preotul s-a întors de circa doi ani de la Paris, unde a slujit la o biserică timp de trei ani. El a construit un monument al eroilor, amplasat în fața Parohiei Cuța.

Citeşte şi:

În timp ce medicii au primit suluri de hârtie și elastice de bucătărie, primarul poartă mască atunci când le explică cetățenilor cum să se protejeze

Fața nevăzută a crizei COVID-19: țăranii români aruncă tone de legume. Ce propun lanțurile de supermarketuri

FILMARE CU DRONA | Cum a arătat Bucureştiul de la înălţime în prima zi de carantină totală

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul
GSP.RO

Medicul Virgil Musta, din spitalul timișorean cu cei mai mulți pacienți vindecaţi, ne dă 13 sfaturi esențiale în lupta cu coronavirusul

Horoscop 1 aprilie 2020. Leii își pun singuri bețe în roate
HOROSCOP

Horoscop 1 aprilie 2020. Leii își pun singuri bețe în roate