Un profesor universitar din Brașov a fost trimis în judecată pentru luare de mită, fiind acuzat că primea între 200 și 500 de euro de la studenți, inclusiv cadre din Ministerul de Interne, pentru a-i ajuta să promoveze examenele din timpul facultății și cel de licență, a transmis Direcția Generală Anticorupție luni, 20 octombrie.
„În perioada august 2023 - iunie 2024, unul dintre inculpați, profesor universitar la o facultate de drept din municipiul Brașov, cu sprijinul unui alt inculpat, fost profesor la o instituție de învățământ, care își trafica influența pe care o avea asupra primului, a primit sume de bani de la mai mulți studenți, între care și cadre active ale MAI, pentru a le facilita promovarea examenelor susținute pe parcursul studiilor universitare sau de masterat, respectiv pentru a le transmite lucrările de licență și a le asigura promovarea examenului de licență”, se arată în comunicatul DGA.
Profesorul universitar cerea între 200 și 300 de euro sau echivalentul în lei pentru a ajuta studenții să treacă examenele din timpul facultății și între 400 și 500 de euro pentru a le oferi lucrarea de licență și a-i ajuta să promoveze examenul final.
În timpul anchetei, doi dintre inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore, apoi au fost puși sub control judiciar până pe 2 septembrie anul trecut, respectiv 31 decembrie anul trecut.
Potrivit anchetatorilor, șpaga totală luată de profesorul universitar se ridică la 43.500 de lei, iar fostul profesor care l-a ajutat a luat o mită totală de 27.000 de lei.
Rechizitoriul a fost înaintat pentru soluționare Tribunalului Brașov.