Un proxenet român a obligat-o și pe mama fiului lui să se culce cu alți bărbați, în Las Palmas: “Mă bătea cu cablul de la televizor”

Comentează

Procesul unui proxenet român e în plină desfășurare la Curtea Provincială din Las Palmas și două dintre victimele lui au depus mărturie pe 17 noiembrie, scrie Canarias 7, cotidian care apare în Las Palmas de Gran Canarias. Astfel a aflat judecătorul că românul a obligat-o și pe mama fiului lui să se culce cu alți bărbați, dar și că pe altă femeie o bătea cu cablul de la televizor.

Georgian RD, cetățeanul român acuzat de trafic de ființe umane, abuzând și obligând femei să se prostitueze, a insuflat ”frică, panică, groază și teroare” uneia dintre cele două victime care au vorbit marți la tribunal. Folosindu-se de metoda ”lover boy”, el le-a făcut pe tinere să se îndrăgostească de el, le-a dus în Gran Canaria și le-a obligat să se prostitueze.

Una dintre victime e chiar mama fiului românului inculpat și procuroarea de caz a arătat că acesta s-a folosit de copil pentru a o constrânge pe femeie să facă ceea ce dorea el. ”Este o formă de violență împotriva femeilor care încalcă demnitatea umană”, a spus procuroarea.

Prima dintre româncele care au depus mărturie a spus că l-a cunoscut pe Georgian când avea 14 ani, în România, s-au văzut de mai multe ori, dar au început o relație după 4 ani, pentru că bărbatul era căsătorit.

I-a luat copilul și a amenințat-o că îi face rău

”Când m-am întors în România din Italia, am început o relație și el mi-a cumpărat bilete pentru a veni la Las Palmas, pentru că a spus că este bolnav și că ar fi mai bine să vin pe insulă, unde voi găsi de lucru. Eram un cuplu și am avut încredere în el. Am venit în Gran Canaria în iulie 2015”, a povestit tânăra.

Nu mi-a spus niciodată că va trebui să practic prostituția și nu știam că a forțat alte fete să o facă. Înainte de a veni nu știam nimic despre așa ceva, nu credeam.Victimă a proxenetului român

Tânăra a povestit apoi că a locuit alături de Georgian în casa unui alt român a cărui iubită se prostitua: ”A început să-mi vorbească despre asta și a doua zi mi-a povestit despre o stradă pe care erau fete. Mi-a spus că trebuie să vorbesc cu bărbații, să le țin companie și așa mai departe.

Era în Molino de Viento și când am ajuns, am văzut prezervativele și mi-a spus că trebuie să fac asta. M-am așezat pe trotuar și am lăsat capul în jos rușinată. Nu aveam unde să merg, pentru că eram controlată peste tot.”

Potrivit declarației fetei, Georgian o suna ”la fiecare cinci minute, mă obliga să mă prostituez și mă bătea.”

200 de euro în plus față de cât costa mâncarea

Tânăra a rămas însărcinată cu acuzatul, dar a continuat să practice prostituția, circumstanță care ”l-a deranjat pe Georgian, pentru că a spus că profit de asta pentru a face mai puțină treabă. Mi-a spus că sunt curvă și a calculat banii câștigați numărând prezervative uzate, m-a scuipat în față, m-a insultat… Am simțit frică, și nu iubire”, a adăugat ea.

”A trebuit să lucrez în fiecare noapte de la opt și jumătate la șase dimineața și minimumul de bani la întoarcere a fost cu 200 de euro mai mult decât costul alimentelor”, a descris tânăra calvarul. S-a întors în România când era însărcinată în 5 luni, dar după ce a născut, Georgian a venit după ea.

”În 2016 m-a trimis înapoi în Gran Canaria și a rămas cu fiul meu, ca să pot continua să lucrez și să-i trimit bani, am acceptat pentru că, știind că fiul meu este în România cu el, dacă aș spune ceva polițiștilor i-aș risca viața. În 2018 am decis să reclam totul, pentru că nu mai puteam să o suport”, și-a încheiat tânăra depoziția.

Românul a chemat-o în Spania ca să fie chelneriță

Cealaltă tânără audiată a povestit că l-a cunoscut pe Georgian când avea 12 ani și s-au văzut des, iar când a împlinit 18 ani, românul i-a spus că poate să-i asigure un loc de muncă în Gran Canaria. Aici a fost trimisă la un cocktail bar cu o cunoștință și tânăra a înțeles ce urma să se întâmple.

Mi-am dat seama că nu aveam să lucrez precum chelneriță și că era vorba despre prostituție, am văzut mulți oameni acolo pe jumătate goi, care erau vecinii mei în România. Mi-a spus că trebuie să stau toată ziua și să taxez 30 de euro. Am fost șocată și am început să plâng.A doua victimă a proxenetului român

Românca a povestit că nici măcar la baie nu putea să se ducă fără Georgian și că ”chiar m-a bătut cu cablul de la televizor. Am practicat prostituția forțată de acest bărbat, dar a trecut mult timp și mi-am dat seama că este un laș, că tot ce face este să lovească femei, sau mai bine zis fete, profitând de ele. La început mi-a fost frică de el, panică, groază, teroare, nu era o persoană, dar totul a trecut.”

Inculpatul a negat toate faptele și a declarat că ambele fete erau implicate în prostituție în mod voluntar.

Pedeapsa pe care o riscă Georgian este de 18 ani de închisoare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe bancnote românești ies dintr-un portofel al cărui colț negru se vede pe o masă, iar deasupra banilor este un cupon de pensie
30 sept.
Data la care intră pensiile în octombrie 2026: calendarul plăților pe card și prin Poșta Română
Bărbat care apucă o pompă de combustibil la o benzinărie
30 sept.
Acciza la motorină, tăiată în continuare cu 25% în perioada 1–15 octombrie 2026
MONDEN
Conflict la MasterChef | sursa foto: PRO TV
30 sept.
Conflict la Masterchef: „Indiferent dacă sunt în capătul celălalt al cămării, scoate ghearele”
Vladimir Drăghia și Dumbo (Marius Alexandru) la „Desafio: Aventura” | sursa foto: PRO TV
Exclusiv
30 sept.
Singurul cuvânt prin care Dumbo îl caracterizează pe Vladimir Drăghia: „Nu știa să calculeze. Despre ce vorbim?”
POLITIC
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
30 sept.
Bolojan revine și nu mai exclude o coaliție PNL - PSD: „Partidul a luat niște decizii, dar nu înseamnă că nu le poate schimba”. Ce spune de varianta Alexandru Nazare premier
Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Facebook Guvernul României
30 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Sorin Grindeanu premier după consultările cu Nicușor Dan din 5 octombrie: „Dar nu merită România o astfel de situație”
Ultimele știri
30 sept.
Nicușor Dan spune că nu acceptă ca AUR să intre cu miniștri în viitorul Guvern: „Ar afecta relația cu partenerii noștri”. Cum a răspuns la întrebarea despre PSD
30 sept.
România a depus ultima cerere de plată PNRR, de 4,35 miliarde euro, anunță Dragoș Pîslaru
30 sept.
Răspunsul lui Tudor Chirilă și altor comentatori, după ce Nicușor Dan a scris despre un nou eșec: „Sǎ vǎ fie ruşine”
30 sept.
Șofer român oprit de polițiști pe o autostradă din Elveția. Descoperirea care a dus la confiscarea mașinii sale
TRENDING
ReportajExclusiv
30 sept.
Un porumbel de 15.000 de euro din Prahova a zburat cu 1.230 de metri pe minut, ca să se întoarcă acasă, din Bulgaria
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
30 sept.
Horoscop 1 octombrie 2026. Fecioarele ar fi bine să își măsoare cuvintele, să fie foarte atente la ceea ce fac și să-și tempereze orgoliul
30 sept.
Acoperământul Maicii Domnului - 1 octombrie. Ce tradiții se respectă de Pocroave și ce semnficație are această sărbătoare
A plătit 2 euro pe o statuetă la vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o de 120.000 de ori mai scump. Sursă foto: Stockholms Auktionsverk.
30 sept.
Un bărbat a cumpărat o statuetă cu 1,84 de euro dintr-un târg de vechituri, iar după 40 de ani a vândut-o cu o sumă uriașă
Banii din Sănătate si din spitale, studiul cercetatorilor de la ASE
30 sept.
Cifrele secrete ale Sănătății: Cum s-au chinuit cercetătorii ASE să afle pe ce se duc banii din spitale, pentru că instituțiile statului nu vorbesc între ele
Soare, la comandă ce sunt lucșii și cum pot oglinzile orbitale să lumineze Pământul pe timpul nopții. Sursă foto: Captură video/ Youtube.
30 sept.
Ce sunt lucșii, oglinzile care vor lumina Pământul noaptea. O companie vrea să trimită 50.000 de sateliți în spațiu până în 2035
Patru mașini parcate
30 sept.
Un șofer și-a lăsat mașina în parcarea unui supermarket, în Croația. Ce a găsit a doua zi l-a lăsat fără cuvinte: „Toată stima pentru profesionalismul lor”
Numarul neasiguratilor in sistemul de asigurări de sanatate public a crescut
30 sept.
„Gaura neagră” din Sănătate: Numărul neasiguraților a crescut cu jumătate de milion. Peste 95% sunt tineri și apți de muncă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Pensionarii din România primesc bilete de tren cu 50% reducere și pentru anul 2027. Sursă foto: Hepta.
30 sept.
Când primesc pensionarii biletele de tren cu 50% reducere pentru anul 2027 și ce se întâmplă cu cele din 2026 rămase nefolosite
cristian-stanciu, rotaru gheorghe fotografii facebook
Analiză
30 sept.
Doi influenți membri PSD își vor pierde mandatele la Iași: au început să „curgă” notificările ANI. „Voi ataca ordinul”
Cuplu care se bucură de toamnă
30 sept.
Cum va fi vremea în 1 octombrie 2026: brumă dimineața, dar temperaturile ating chiar și 26 de grade în unele zone
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat miercuri un nou regulament privind ridicarea maşinilor parcate neregulamentar
30 sept.
Mașinile parcate ilegal în București vor fi ridicate după reguli noi. Cât îi costă pe șoferi să-și recupereze mașina
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri