Eduard Zarioiu, un român în vârstă de 45 de ani, rezident în Churchill Road, Norwich, este acuzat că în perioada 31 august-19 decembrie 2020 a furat un număr important de colete aparținând companiei Hermes. El riscă acum o condamnare de peste trei ani de închisoare.

Bărbatul e acuzat și de deținere de articole furate, inclusiv aparatură electronică, aparate de uz casnic, îmbrăcăminte, genți de mână și parfumuri.

Prezent săptămâna trecută la Curtea de Magistrați din Norwich, el nu a recunoscut acuzațiile, dar i s-a comunicat faptul că valoarea bunurilor furate este atât de mare, încât, dacă va fi găsit vinovat, riscă mai mult de trei ani de închisoare.

De asemenea, soția sa, Elena-Mirela Zaroiu, în vârstă de 39 de ani, este acuzată de deținerea de bunuri obținute ilegal și a fost avertizată că poate primi 18 luni de închisoare. Nici aceasta nu a recunoscut fapta.

Următorul termen în procesul în care cei doi urmează să fie judecați la Curtea Coroanei din Norwich este pe 23 decembrie.

Citeşte şi:

VIDEO | TIR-uri românești răsturnate de vânt, în Turcia. Furtună de forța unui uragan, la Istanbul

Filmul accidentului cu patru morți de la Cornea. Fiul de 14 ani al șoferului vinovat a fost scos după 2 ore de sub camion

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
''Am sufocat-o, am făcut-o.'' O mamă a organizat cel puţin nouă petreceri cu prietenii, la câteva zile după ce şi-a ucis bebelușul
Observatornews.ro
''Am sufocat-o, am făcut-o.'' O mamă a organizat cel puţin nouă petreceri cu prietenii, la câteva zile după ce şi-a ucis bebelușul
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale