Un tânăr din Iași a fost acuzat de viol pentru că a purtat haine închise la culoare. Decizia judecătorilor după șapte ani de anchetă

Comentează

Un tânăr din satul ieșean Cârjoaia a fost trimis în judecată pentru tentativă de viol și violare de domiciliu, deși nici măcar victima nu l-a indicat ca fiind autorul faptei. Bărbatul a fost inculpat dintr-un motiv uluitor. Purta haine închise la culoare la momentul faptei, iar procurorii au considerat că acest lucru e suficient pentru a-l trimite după gratii.

Dosarul a fost tranșat zilele trecut de Curtea de Apel Iași. Un bărbat de 38 de ani a fost achitat definitiv de judecători, după ce a fost anchetat timp de șapte ani și inculpat într-un proces pentru tentativă de viol și violare de domiciliu.

Ioan Anechiţei a fost acuzat că, pe 8 noiembrie 2011, ar fi intrat în casa unei femei de 81 de ani, pe care ar fi încercat să o violeze, scrie Ziarul de Iași.

După ce au analizat probele prezentate de procurori și au audiat mai mulți martori, judecătorii de la Hârlău au stabilit că nu sunt probe care să-l încrimineze pe bărbat. Aceeași hotărâre au pronunțat-o, de altfel, și magistrații Curții de Apel din Iași.

În acest condiții, tânărul ieșean va putea să ceară daune morale pentru perioada în care a fost inculpat.

"Instanţa stabileşte că, într-adevăr, aceste fapte repropabile s-au petrecut, dar pe de altă parte, probele administrate în prezentul dosar nu duc la concluzia certă că inculpatul din prezentul dosar s-ar face vinovat de aceste fapte. Or, în lipsa vreunei probe directe sau indirecte împotriva inculpatului, instanţa va da eficienţă principiului in dubio pro reo, în sensul că îndoiala profită întotdeauna făptuitorului", au stabilit judecătorii, potrivit motivării primei instanţe.

De asemenea, niciun martor audiat la proces nu a putut confirma că Ioan Anechiţei este vinovat. Nici victima nu l-a indicat pe tânăr ca fiind autorul faptei.

Cu toate acestea, procurorii au continuat acuzarea care a fost desființată integral de judecători, notează sursa citată.

"Prezumţia care transpare din conţinutul rechizitoriului şi al materialului de urmărire penală – în sensul că inculpatul a fost persoana care a săvârşit faptele întrucât avea o haină închisă la culoare, adidaşi albi în picioare şi o şapcă albă pe cap – nu poate să funcţioneze în acest caz întrucât acestea nu reprezintă elemente de identificare certe şi sigure, care să poată duce fără niciun dubiu la o condamnare penală. De altfel, există şi mici inadvertenţe în acest caz, întrucât persoana vătămată a făcut specificaţii cum că agresorul purta o şapcă albă pe cap, în timp ce martorii C.P. şi A.M.M. – audiaţi în timpul urmăririi penale – nu au făcut referiri decât la papucii sport de culoare albă, şi nu la şapca de pe cap", se arată în motivare.

Procurorii au invocast, de asemenea, un alt motiv, în construcția acuzării. Ioan Anechiţei a plecat din satul său să muncească în Timișoara, a doua zi după presupusa faptă.

Judecătorii au stabilit că orice dubiu din materialul probator a fost interpretat de procurorul de caz împotriva inculpatului, şi nu în favoarea acestuia, aşa cum prevede legea.

sursă foto: 123rf

Citește și EXCLUSIV/ Blonda de la "Rutieră"! Libertatea a vorbit cu poliţista devenită "virală" pe internet, după ce a recuperat un telefon furat – FOTO&VIDEO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O pisică și un câine se înțeleg foarte bine și stau împreună pe covor
11:07
Câte animale de companie ai voie să ții într-un apartament la bloc. Regulile din București și din marile orașe, amenzile și obligațiile proprietarilor
5 Știri by Libertatea - comunicare nonverbală, 2 octombrie
10:00
5 știri by Libertatea – Comunicarea nonverbală: Cum a fost surprins preşedintele Nicuşor Dan, după ce şi-a aranjat şosetele lângă Zelenski
MONDEN
Gabi Bădălău
10:49
Gabi Bădălău nu și-a mai văzut fiul cel mare de o lună și jumătate: „Am mers special până la Constanța”
Irina Loghin despre mustul pe care îl face
10:14
Cum pregătește Irina Loghin mustul în fiecare toamnă. Metoda pe care o folosește pentru a-l păstra
POLITIC
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU. Care este motivul
Ultimele știri
11:48
Irina Rimes, noi detalii despre viața de familie după anunțul plecării de la „Vocea României”. Decizia luată de părinții ei
11:30
Vedetele din România care au colaborat cu AnimaWings, compania aeriană care a intrat în insolvență
11:26
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
11:25
Marco Rubio sare în apărarea ambasadoarei SUA în Grecia, după scandalul legat de căderea Guvernului Bolojan: „Ea a promovat cu succes interesele energetice ale SUA în Grecia şi în sud-estul Europei"
TRENDING
Analiză
07:00
Procesul italienilor acuzați de Parchetul European că au trucat în România licitații de 100 de milioane de euro. Discuții confidențiale dintre o avocată și clienții ei, excluse din dosar
08:02
Circulația pe A1 Sibiu - Boița se închide până în decembrie pentru lucrări la Autostrada Sibiu - Pitești: Cum va fi traficul deviat
06:30
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
Un bărbat stă singur pe o canapea și ține într-o mână verigheta
09:39
Un bărbat a întrebat pe internet cum să se răzbune pe fosta lui soție, dar nu s-a așteptat la răspunsurile pe care le-a primit
horoscopul zilei de astăzi 11 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
2 oct.
Horoscop 3 octombrie 2026. Scorpionilor le convine, nu le convine, existența lor este pe cale să se complice foarte mult din cauza unor probleme
Își închide frunzele noaptea și „dansează” după soare! Greșeala frecventă care usucă trifoiul violet în apartament. Sursă foto: Profimedia.
2 oct.
Planta cu frunze mov care se deschid la lumină și se închid noaptea: pe timpul zilei, se „mișcă” la fel ca un fluture
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Spectacol într-o sauna Therme
2 oct.
Locul din București unde saunele devin scene: povești din Harry Potter și spectacole de stand-up comedy
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
O mână care arată spre tamburul unui seismograf analogic pe care sunt înregistrate undele seismice
08:35
Două cutremure în România, sâmbătă dimineață, la distanță de două ore. Ce magnitudine au avut
Alexandru Nazare este ministru de Finanțe în Guvernul Bolojan din iunie 2025. El a mai fost ministru de Finanțe și în perioada 2020-2021. Foto: Profimedia
2 oct.
România a scăpat deocamdată de retrogradarea în junk. Standard & Poor's menține ratingul suveran la „BBB-", dar cu perspectivă negativă. Reacția ministrului Nazare
Mașină de poliție parcată lângă un bloc
2 oct.
Doi români au agresat și jefuit o femeie în propria casă, în Austria. Victima a murit la câteva săptămâni după atac
Nicușor Dan a postat o fotografie alături de Donald Trump la o săptămână după Adunarea Generală a ONU, Foto: X
2 oct.
Imagini cu Donald Trump și liderii din Balcani, inclusiv Nicușor Dan, la Adunarea Generală ONU, manipulate cu Inteligența Artificială. Precizările Administrației Prezidențiale
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
10:55
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale