Cei care au asistat la întreaga scenă au sunat imediat la 112, primul apel la numărul de urgență fiind înregistrat miercuri, în jurul orei 18:30. Poliția Capitalei a confirmat incidentul și informează că, din primele date, acesta „ar fi fost produs pe fondul unei șicanări în trafic”.

Bărbatul care conducea motocicleta l-ar fi izbit pe tânărul aflat pe trotinetă de o mașină. Medicii de pe ambulanță au încercat să-l resusciteze pe tânăr minute în șir, însă, din cauza rănilor grave, acesta nu a supraviețuit.

De asemenea, la fața locului au sosit și mai multe echipaje de poliție, după cum se poate vedea din imaginile publicate de Realitatea.net.

Motociclistul a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. Acesta este cercetat pentru infracțiunea de omor și va fi propus magistraților cu arestare preventivă pentru 30 de zile.

Între timp, cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, iar la acest moment se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului.

Citeşte şi:

Primarul Negoiță, dezvăluire involuntară înainte de tragedie: „Ne-am obișnuit să facem lucrări pe zone pe care nu le administrăm”

Alertă meteo: aproape toată țara, sub cod portocaliu de vijelii și grindină

„Vânzarea unui copil nu constituie în România infracțiune”, spune Curtea de Apel Cluj

Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
PARTENERI - GSP.RO
Cine este fosta amantă a lui Giovanni Becali. Incredibil ce i-a făcut impresarului, e scandal cât casa
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce a fost Loredana Groza internată de urgență la Matei Balș, de fapt. Ce se întâmplă cu ea
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Observatornews.ro
Anastasia, o multimilionară în vârstă de 33 de ani, ucisă de iubitul său pentru că l-a făcut leneş. Bărbatul, un jucător de polo profesionist, condamnat la 15 ani de închisoare, în Muntenegru
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
HOROSCOP
Horoscop 21 septembrie 2021. Balanțele sunt motivate să facă tot ce trebuie pentru a schimba anumite aspecte ale vieții lor
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Știrileprotv.ro
UE vă oferă 100.000 de euro. Ce condiție trebuie să îndepliniți
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good
PUBLICITATE
Ce trebuie să știi despre programul Act for Good