Bărbatul, I. Nechita, în vârstă de 58 de ani, şi-a ucis concubina, M. Gheorghiţă, în vârstă de 54 de ani, cu ajutorul unui scaun cu picioare de metal, a declarat Tiberiu Dogaru, adjunct al şefului Poliţiei din Paşcani. Văcarul a recunoscut faptul că, beat fiind, s-a decis să-i aplice femeii o corecţie, însă în urma loviturilor aceasta şi-a pierdut viaţa.

Potrivit vecinilor, cei doi erau împreună de 14 ani şi erau cunoscuţi ca fiind scandalagii. „Totul a pornit de la băutură. Se băteau şi se certau aproape în fiecare zi. După ce şi-a omorât nevasta, bărbatul s-a dus în vecini să anunţe poliţia”, a declarat o vecină.

Cadavrul femeii a fost ridicat şi depus la morga Institutului de Medicină Legală din Iaşi în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În urma investigaţiilor medico-legale se va stabili dacă I. Nechita se face vinovat sau nu de moartea femeii. Dacă va fi găsit vinovat el riscă să petreacă între 15 şi 25 de ani în spatele gratiilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.