Drepturile consumatorilor trebuie respectate, iar atunci când acest lucru nu se întâmplă… aceștia  trebuie să știe unde și cui să se adreseze.

De exemplu, când vine vorba de consumatorii de eneregie electrică, drepturile acestora trebuie respectate atât la schimbarea furnizorului, cât și pe toată perioada semnării și desfășurării contractului.

Într-un stat european, energia electrică este o normalitate și toți avem dreptul de a ne alege furnizorul cu care dorim să colaborăm.


CITEȘTE ȘI… Înlocuit la Vocea României, Marius Moga a fugit în munți cu 100 de copii


Și pentru că nu s-a întâmplat mereu astfel, iar unii clienți au avut probleme în acest sens, a fost înființat Centrul Național de Consiliere și Consultanță a Consumatorilor (CNCCC) în Domeniul Energiei Electrice destinat consumatorilor din România.

Proiectul este inițiat de InfoCons – Asociație Națională pentru Protecția Consumatorilor, sub egida Federației Asociațiilor de Consumatori.

În cadrul acestuia, consumatorii au la dispoziție un număr de telefon unic – 021 9615, la care pot suna pentru consiliere și consultanță în domeniul energiei electrice, precum și informații cu privire la depunerea unei sesizări.

Unde pot face sesizări și reclamații consumatorii de energie electrică

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Consumatorii nemulțumiți pot depune sesizarea în format scris prin e-mail la adresa: sesizarienergieelectrica@protectia-consumatorilor.ro, prin poștă la O.P. 53, C.P. 83, sector 4, București sau completând direct Formularul online de solicitare consultanță.

Informarea și consilierea consumatorilor se va acorda cu titlu gratuit, precum și demersurile necesare în vederea Soluționării Alternative a Disputelor pentru litigiile dintre consumatori și furnizorii de energie electrică.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le, apelând 021 9615!

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le, apelând 021 9615!


CITEȘTE ȘI… Noi acuzații grave la adresa preotului Pomohaci. A sechestrat un tânăr în mașină și i-a cerut să…


 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro
Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
FANATIK.RO
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI