Autoritățile din Timișoara explică din nou ce s-a întamplat la blocul Miorița 8, dar și la celelalte patru locații în care firma Bistim Dera SRL a facut dezinsecție și deratizare cu o substanță toxică. Trei persoane au murit și aproximativ 30 au fost internate.
Principalele declarații:
- La această oră mai sunt internate 32 de persoane – la SJU și la Spitalul de Copii
- Au fost verificate 5 imobile în care aceeași firmă a făcut deratizarea
- În blocul respectiv a fost făcută decontaminarea
- 9 pacienți sunt internați la acest moment la Spitalul Județean, în stare stabilă. Nu există un antidot specific, tratamentul este strict simptomatic.
- Ieri la UPU au ajuns 38 de pacienți, din care cei 9 au rămas internați
- Ieri după-amiază la SJU au fost create circuite specifice, fiind delimitați pacienții care veneau în mod normal de cei veniți în urma acestui incident
- Din punct de vedere al Ambulanței, ne-ar fi plăcut să ne fi putut da seama mai repede că există o legătură. Cele 3 decese au avut loc într-un interval destul de mare – sâmbătă-luni. Nu ne-am putut da seama din cauza simptomelor diferite
- Sâmbătă seară nu s-a putut face nicio legătură între pacienți
- Numai după moartea femeii de 28 de ani, luni dimineață, s-a putut face această legătură între cazuri și s-a anunțat imediat DSP, iar mai departe Poliția și ISU
- Din păcate, până la decesul femeii nu s-a putut face vreo legătură. Erau simptome banale
- Nimeni nu ne-a spus despre dezinsecția și deratizarea din bloc, locatarii nu au simțit miros. Nu am avut de ce lega această tragedie, care s-a desfășurat pe durata a 3 zile
- Ne pare rău, nu s-a putut mai repede. De unde să știm noi, care stăm 20 de minute la un caz, că sunt legate între ele, mai ales că aveau simptome diferite?
- Au fost 15 apeluri din acel imobil, întinse pe durata a 3 zile. Din cele 15, 8 au fost din partea familiilor copiilor decedați
- Dintre cei care au ajuns la spital, au fost consultați, au spus că se simt bine, au revenit acasă și apoi au chemat din nou ambulanța
- Pacienta care a decedat fusese consultată, a refuzat spitalizarea, a ajuns la spital luni dimineață, când starea se agravase
- Ne-am dus încă o dată și încă o dată, am vrut să-i scoatem din mediu, au fost etichetate ca suferință de pe urma pierderii copilului.
- După decesul copilului, părinții au refuzat spitalizarea, au fost chiar internați.
- Nu poți să le reproșezi că vor ambulanța și nu merg la spital sau că vor să nu mai trăiască, erau în situația în care pierduseră un copil, astfel de stări de depresie sunt normale.
- Firma avea autorizație sanitar veterinară din 2015. Dosarul era complet și conform. Am făcut verificări pe net, reclama pe care și-o fac apare la altă adresă, ceea ce înseamnă că nu au autorizație pentru acel punct de lucru.
- Nu a existat niciun control asupra acestei firme.
- Nu verificăm modul în care sunt utilizate, ci depozitarea lor. Legea nu se exprimă clar cine trebuie să verifice activitatea acestor firme.
- Dacă personalul ar fi mai numeros, s-ar putea verifica mai multe firme. Pur și simplu nu mai facem față.
- Nu se mai înregistrează nicio valoare a acestor substanțe neurotoxice în locațiile verificate. Vom ridica toate articolele de îmbrăcăminte, mâncare și tot și le vom neutraliza conform procedurilor noastre.
- Ne bucurăm că numărul de victime nu a mai crescut.
- Verificări și la o grădiniță privată, pe strada Munteniei, după ce am fost sesizați. Măsurăturile nu au indicat nicio substanță periculoasă. Copiii au fost evacuați.
- Verificări la toate obiectivele. Nu am avut solicitări de niciun fel.
- S-a solicitat la Inspectoratul Școlar o listă cu spațiile în care s-au efectuat deratizări.
- Nu am mai avut niciodată în carieră astfel de situații cu privire la o activitate de dezinsecție și deratizare.
- Substanța a fost procurată de pe piața neagră. Trebuie să facem un control mai bun.
- Toată lumea folosește biocide.
- Niciun un echipaj nu a avut nicio suspiciune de substanță toxică în bloc.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_8e3b20f4f638d251e844a6af16af11a5.jpg)
Viva.ro
E breaking news-ul începutului de lună, dragi români! S-a întâmplat acum câteva minute și multor cetățeni nici nu le vine să creadă. Fără ezitare, cu un ton imperativ, Traian Băsescu a făcut anunțul la care nimeni, dar nimeni nu se aștepta. Și cu atât mai puțin susținătorii lui Ilie Bolojan! Ce a spus fostul președinte al României
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_20d7d1acd536abbe214d96ba1567b9d6.jpg)
Unica.ro
Ultima oră / Toți românii trebuie să știe! Decizie majoră în supermarketurile din toată țara! Ce urmează să se întâmple în magazine în urma apelului făcut de Ilie Bolojan
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3758d00a600fe898c0cac06c15d597da.jpg)
Elle.ro
„E o groapă, toată locația…” Ce a recunoscut Răzvan Fodor despre hotelul deschis în Vama Veche împreună cu soția lui, Smiley, Gina Pistol, Adela Popescu și Radu Vâlcan
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_134e216bb8d17018fee7c218ce94e4f9.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Gata, e oficial! Ce salariu are Mirabela Grădinaru, dar asta nu e tot! Surpriza uriașă din declarația de avere! Da, scrie negru pe alb! O cheamă…
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4a6198d78a2042a3ab418f68728df7c5.jpg)
Avantaje.ro
Îl știi pe uriașul actor? A dat cu piciorul unui mariaj de 38 de ani pentru femeia din imagine. S-a căsătorit imediat după divorț și e amorezat-lulea la 76 de ani. Fosta lui soție e distrusă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
Tvmania.ro
„Mihaela Rădulescu, mărturisire șocantă: «Am primit cenușa lui într-o cutie!» Ce s-a întâmplat după moartea lui Felix
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_60f4131f99f932de658ddb66332cee6d.png)
Adevarul.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a3c158836a84982ee78eca5b356de70b.jpg)
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10767ea1d2b27ca5d6671c5248e2bc3.jpg)
Financiarul.ro
Legea 360/2023 schimbă regulile de pensionare
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_6cc95029cc56ded04482f0fc1810097e.jpg)
Elle.ro
A ținut secret faptul că este însărcinată însă imaginile au ajuns pe internet! Vedeta a fost surprinsă pe stradă, iar burtica de gravidă dovedește că va deveni în curând mamă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
Viva.ro
E informația momentului în politică! A dat cărțile pe față, în sfârșit...Nu mai este niciun dubiu, iar ce se întâmplă în politica românească e de nedescris. Ce tocmai a făcut Sorin Grindeanu, liderul PSD
Monden
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
TVMania.ro
Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_2677be8d96bf89829dace6b6e685caaf.jpg)
ObservatorNews.ro
Misterul dispariției unui bărbat din Botoșani: Ucis şi îngropat chiar în curtea casei lui. Iubita, suspectă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_144dd38b462daf2be4a82f15ed3f22fd.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Incredibil ce mesaj i-a lăsat Tudor Chirilă lui Nicușor Dan, direct pe Facebook! 2400 de oameni i-au dat like lui Tudor! “Sunt curios cine vă…”. Continuarea e șah mat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_06e2432f95cd043eadc5240774e92b8b.jpg)
Mediafax.ro
Schema „văduvelor negre” din Rusia. Femei acuzate că profită de moartea soldaților
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
StirileKanalD.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5798c2e3d48d8ffdc5cba148ef8ae2da.jpg)
Wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_29003325c9e2b03e8efe03c6a54253f0.webp)
Wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea fetiței de 9 ani, care a fost ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_96c9ebcda3f6b2d61cbb27f19617b3a9.jpg)
Redactia.ro
«Am decis împreună cu Mirabela să..." Mesajul venit acum. Mii de reactii INSTANT
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_c2128e7f0868b60b0484033caa7c5cd7.jpg)
KanalD.ro
Liviu Dumitrașcu, fostul inspector-șef al ISU Gorj, a încetat din viață
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_6596d14e583ea17e56dc1e08dd2a4b24.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Motivul interesant pentru care o elevă din rural cu o medie de top la Evaluarea Națională a ales un liceu tehnologic. „Este o nebuloasă și pentru noi”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6d1b48c48ba78530f0590256a791629c.jpg)
Fanatik.ro
Motivele din culise pentru care Daniel Bîrligea e o „umbră” în acest sezon. Ce se întâmplă cu golgheterul FCSB
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_5ed3cd3484f66e5b1a525b7cd31329bf.jpg)
Spotmedia.ro
Melatonină sau magneziu? Ce supliment te poate ajuta să dormi mai bine și când să îl iei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_6cb2501fa01075cc964831932d275897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_8a4645484c6446658928be34f37a8d3b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/viaductul-de-la-cleja-autostrada-a7-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sedinta-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/05-08-20265stirimondenthumb-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dana-rogoz.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e682e6753aa872ae7128684dc5976629.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_385f79ac6b82ab2442f487851d1ef0d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mirabela-gradinaru-nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/calin-georgescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/bolata-beach-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/somn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/o-stewardesa-intampina-pasageri-intrare-avion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/croaziera-explora-iii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/turisti-cu-trotinete-platou-bucegi-salvamont-prahova.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/femeie-portavoce-facturi-calculator.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/copil-bula-triolora.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/mana-extrage-bani-atm.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/pamant-diatomee.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romatsa-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dunare-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/ajungem-mari--sursa-foto-ajungem-mari-mba06911-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/drona.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/roman-cu-stragul-tricolor-in-spate-shutterstock2399716471-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/realitatea-plus--sursa-foto-captura-youtube-2026-08-04-at-10-56-39.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/afp20260724c344964v4highresstrandedboatsoutofworkfishermenaseuropesdanubeh-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-6.jpg)