Ursoaica tristă de la Zoo Piatra Neamţ va ajunge la Rezervaţia de urşi de la Zărneşti. Anca a trăit 24 de ani chinuită într-o cușcă/ VIDEO

Comentează
Ursoaica tristă de la Zoo Piatra Neamţ va ajunge la Rezervaţia de urşi de la Zărneşti. Anca a trăit 24 de ani chinuită într-o cușcă

Ursoaica tristă de la Zoo Piatra Neamţ va ajunge la Rezervaţia de urşi de la Zărneşti, din județul Brașov, în urma unei petiţii online semnată de aproape 20.000 de iubitori de animale. Anca a trăit 24 de ani chinuită într-o cușcă la Parcul Zoo Cozla din Piatra Neamţ.

Ursoaica Anca s-a născut în captivitate, în urmă cu 24 de ani, şi toată viaţa ei a stat într-o cuşcă, în condiţii improprii. În urma unor sesizări din partea cetăţenilor şi a organizaţiilor de protecţie a animalelor, care au lansat şi o petiţie online ce a strâns până în prezent 19.426 de semnături, atât din ţară cât şi din străinătate, Primăria Piatra Neamţ şi-a dat acordul pentru transferul ursoaicei la Rezervaţia de Urşi de la Zărneşti.

Primarul Dragoș Chitic a semnat documentele care atestă transferul acesteia la rezervaţia Libearty Zărneşti, iar reprezentanţii Aociaţiei Milioane de Priteni au ajuns luni dimineaţa la Parcul Zoo Piatra Neamţ şi au luat ursoaica, aceasta urmând să ajungă la Zărneşti în jurul orei 14.00. La rezervaţie se află şi sora ei, Ina, transferată în urmă cu patru ani.

"Decizia autorităților a fost luată după solicitările transmise de asociația noastră autorităților și după ce comunitatea din zonă s-a mobilizat și a realizat o petiție online. Timp de 20 de ani, Anca și Ina a împărțit o piscină, un adăpost și spațiul de plimbare. Practic, amândouă și-au trăit viața doar pe jumătate. Țarcul avea un singur bazin, un bârlog și un teren „de plimbare”. Singura soluție pe care au putut să o găsească administratorii a fost ca ursoaicele să beneficieze cu rândul de cele puse la dispoziție. După mai mulți ani, în care Asociația „Milioane de Prieteni“ a făcut sesizări către autorități, acestea au decis să aprobe transferul ursoaicei Ina în sanctuarul Libearty. După alți patru ani, iată că și Anca va avea șansa să se bucure de natură, alături de sora ei“, au anunţat reprezentanţii Rezervaţiei de urşi de la Zărneşti.

Ursoaica Anca este descrisă de către reprezentanţii asociaţiilor de protecţie a animalelor ca fiind "mereu tristă“, "stresată, apatică și fără chef de viață“.

"Faceți cunoștință cu Anca. Anca e un urs, dar ea nu știe asta. De fapt, nici măcar nu putem spune că e urs cu adevărat. Pentru că urșii sunt animale sălbatice, animale frumoase, animale inventive și fascinante, mai presus de toate, animale libere. Anca nu a fost liberă niciodată în peste 20 de de ani de viață. S-a născut în captivitate și, dacă nu facem ceva urgent, așa o să și moară (...). După ce că stă în niște condiții oribile, stresul Ancăi este amplificat de zgomotul permanent și învălmășeala care se produce aproape zilnic în fața cuștii ei, pentru că Anca este principala atracție a grădinii“, se arată în petiţia online.

De asemenea, Pacul Zoo Cozla este descris ca fiind "o închisoare cu condiții mizere pentru sute de animale nevinovate și necondamnate de nici un alt tribunal, în afară de acela al părinților care încă își duc copiii să vadă animale ținute prizoniere“.

Rezervaţia de urși de la Zărnești se întinde pe o suprafaţă de 69 de hectare de pădure luxuriantă, pârâie şi iazuri localizate pe teritoriul oraşului Zărneşti şi a fost creat în memoria ursoaicei Maya, fiind astăzi căminul a peste o sută de urşi bruni europeni şi a unui urs negru asiatic, toti urşii fiind salvţi de la o viaţă de captivitate.

Citește și: România are cel mai slab sistem medical din Europa, dar a cumpărat cel mai mare clopot de pe continent

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!