Marea frământare din USR: ascultă de baza partidului sau de dorința lui Nicușor Dan

 1 comentariu
Întâlnirea între Nicușor Dan și delegația USR la Cotroceni FOTO Presidency
Analiză

Conducerea extinsă a USR se reunește vineri seară să tranșeze dacă votează sau nu Guvernul Tomac. USR a ajuns la un moment de cumpănă. Formațiunea este prinsă între ascultarea până la obediență față de Nicușor Dan și direcția pe termen lung la ceea ce vrea armata de partid, cea care nu e prinsă în funcții înalte. Opinia „covârșitoare” a bazei partidului este un „Nu” clar lui Tomac, în timp ce Nicușor Dan, fondatorul USR, a făcut apel la responsabilitate și speră ca fostul său partid să-l sprijine și să zică „Da”. Ultimul cuvânt îl are Comitetul Politic al USR, unde părerile sunt împărțite, susțin sursele Libertatea.

De exemplu, miniștrii și cea mai puternică organizație a partidului, adică USR București, nu vor să intre într-un clinci cu Nicușor Dan, președintele fondator și șeful statului. Așadar, ei speră să găsească o formulă de sprijin a propunerii lui Nicușor Dan, cu Tomac premier.

Filialele nu-l vor pe Tomac premier

Libertatea a discutat cu mai mulți lideri și reprezentanți ai USR. Unii și-au asumat public opiniile, alții au cerut să fie citați fără a li se da numele.

Cristian Seidler, purtătorul de cuvânt, a explicat pentru Libertatea succint relevanța întâlnirii din această seară: „Formalizează opiniile din filiale. Ceea ce era previzibil. Opinia majoritară din filiale este să nu voteze Guvernului Tomac”. De altfel, acesta a explicat faptul că discuțiile din Comitetul politic „nu fac scenarii”, ci se pronunță pe o situație concretă.

Cu precizări asemănătoare a venit și Radu Mihaiu, unul dintre vicepreședinții partidului: „Comitetul Politic este cel care ia decizia finală. Greu de crezut însă că decizia poate fi diferită de opinia covârșitoare a filialelor”, a punctat Mihaiu. În același timp, într-un interviu pentru Cotidianul, Claudiu Năsui, membru al Biroului Național al USR, nuanța și spunea că partidul ar trebui pe viitor să voteze un guvern din care fac parte și miniștri ai USR.

Libertatea a identificat și lideri care ar vrea ca partidul să rămână conectat la guvernare. Unul dintre șefii din teritoriu ai USR a precizat că ar fi o dezamăgire dacă și de data aceasta partidul ar alege să plece din zona guvernamentală. „Data trecută am stat vreo nouă luni. Acum am rezistat, cu ghilimelele de rigoare, un an. Nu poți să construiești dacă nu arăți o predictibilitate”.

Pe de altă parte, un alt membru din conducerea centrală susține că ar fi indicat ca USR să stea departe de PSD, mai ales că liderii social-democraților le-au făcut „viața amară”.

Iar explicația lui este în modul cum PSD a păcălit constant colegii din coaliția defunctă, dar în principal USR: „Prima dată a fost cu numirile de prefecți. Apoi au venit rugămințile pentru secretarii de stat. Nu în ultimul rând, PSD nu a vrut să mai fie votate propunerile USR pentru funcții-cheie, de la Avocatul Poporului la șefia CNCD”.

Ce așteptări au useriștii

Ședința USR are loc în format online. În momentul de față, părerile sunt împărțite privind desfășurarea acesteia. Unii lideri susțin că ar putea fi scurtă, ca decizia să fie dată repede. De altfel, un lider USR a făcut chiar o glumă că ar fi „a 24-a decizie de a nu vota (n.r. - Guverul Tomac)”. Alții spun că s-ar putea ca USR să revină la „democrația de pe vremuri”, când dezbaterile țineau ore bune.

În final, USR va arăta spre ce semnalizează în disputa deja evidentă între Nicușor Dan și Ilie Bolojan, dacă se uită la un efect imediat sau pe termen lung. Concluzia a tras-o omul cu cea mai înaltă funcție guvernamentală din rândul USR, vicepremierul Radu Miruță: „E o decizie majoră în viața USR. Și această decizie trebuie să fie suma tuturor oamenilor noștri care au funcții de conducere. USR are o situație complicată de traversat în aceste zile. Pentru că, spre deosebire de alte partide, nouă ne pasă de cuvântul președintelui Nicușor Dan”, a conchis Miruță, într-un interviu la Europa FM.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    andulush 12.06.2026, 15:58

    Niciodată nu ați știut ce faceți. Voi sunteți întruchiparea harababurii și a trădării românilor!

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!