Dezvoltatorii vaccinului au anunțat că acesta generează un răspuns “imunitar puternic” la persoanele în vârstă, categoria cu cel mai ridicat risc de a face forme grave de COVID-19.

“Este încurajator să vezi că răspunsurile la imunogenitate au fost similare între adulții mai în vârstă și cei mai tineri și că reactogenitatea a fost mai mică la adulții în vârstă, unde severitatea bolii COVID-19 este mai mare”, a declarat un purtător de cuvânt al AstraZeneca pentru Reuters.

Aceste date vin în completarea celor din iulie, care au arătat că vaccinul a generat “răspunsuri imunitare robuste” în rândul pacienţilor sănătoşi cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani.

Compania AstraZeneca, care dezvoltă vaccinul împreună cu cercetători de la Universitatea Oxford, este considerată lider în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin cu rol de protecţie împotriva COVID-19.

AstraZeneca a reluat testele clinice efectuate asupra vaccinului în Statele Unite, după ce a primit aprobarea în acest sens din partea autorităţilor de reglementare americane, a anunţat compania vineri.

Testele fuseseră suspendate în septembrie, după ce un voluntar a suferit o “boală inexplicabilă”.

Citeşte şi:

VIDEO | Cum a decurs petrecerea de Halloween la Casa Albă, diferită față de anii trecuți

Audi condus de un român cu 180 km/h, cu un copil de 2 ani și părinții lui pe bancheta din spate, în Dortmund

O româncă povestește cum decurge testarea în Danemarca: “M-au programat pentru testarea COVID a băiețelului peste o oră. Gratuit”

Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
PARTENERI - GSP.RO
Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
Carmen Iohannis, UMILITĂ TOTAL de elevi! S-a aflat SECRETUL pe care s-a chinuit să îl ascundă
PARTENERI - PLAYTECH
Carmen Iohannis, UMILITĂ TOTAL de elevi! S-a aflat SECRETUL pe care s-a chinuit să îl ascundă
Horoscop 25 noiembrie 2020. Balanțele se simt bine în propria piele și învață din propriile experiențe
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2020. Balanțele se simt bine în propria piele și învață din propriile experiențe
Un câine a fost abandonat de o fetiță pe o bancă. Ce scria în biletul pe care l-a lăsat lângă el a emoționat o țară întreagă
Știrileprotv.ro
Un câine a fost abandonat de o fetiță pe o bancă. Ce scria în biletul pe care l-a lăsat lângă el a emoționat o țară întreagă
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV
Telekomsport
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV