Părinţii, iubita, prietenii din ţară, rudele şi nu în ultimul rând oamenii care au plâns vineri noaprea şi de atunci plâng încontinuu, pentru soarta tinerilor morţi în Clubul Morţii, au venit să îl conducă pe Valentin pe ultimul drum, să fie alături de el, atunci când călătoria pe pământ se încheie, să fie alături de familie ca să o ajute să treacă acest hop, să fie alături!
Au venit rând pe rând, au privit neputincioşi, au plâns, au adus flori şi coroane, dar degeaba, Valentin nu va mai fi ăprintre ei, el a plecat!
Pe maşina din faţa casei, cea cu care sicriul cu trupul neînsufleţit a fost dus la biserică, era o coroană trinmisă de preşedintele României Klaus Iohannis. Rând pe rând, acasă la Valentin au venit şi autorităţile locale şi judeţene. A sosit prefectul Mihail Oprescu care a făcut o scurtă declaraţie: „Cojudeţeanul nostru s-a prăpădit în această dramă cumplită de la Bucureşti şi am venit să aducem şi noi un simbol pentru cei dragi că ne gândim că ne doare şi pe noi. Încercăm ca asemenea drame să nu se mai repete, şi să aprindem o lumânare pentru un copil care merita să trăiască! Sunt aici în primul rând în calitate de om, de cetăţean, de argeşean, când ne gândim la acest copil, vedem ce tragedie este pentru familie, pentru părinţi”, a precizat Mihail Oprescu.
Comandantul ISU Argeş, colonelul Ion Popa a precizat că a venit pentru că este muscelean, a venit să aducă un omagiu pentru că este părinte: „Am venit pentru că sunt părinte, am venit că sunt de aici din zonă, am venit pentru că simţeam că trebuie să fac acest lucru!”, a precizat colonelul Popa.
La înmormântarea lui Valentin a venit şi Î.P.S. Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, alături de mâna dreaptă, protosinghelul Caliopie, protopopul Moşoianu şi preoţii din Muscel.
„Este o obligaţie spirituală să mergi atunci când se naşte, atunci când se căsătoreşte şi atunci când moare o persoană. Ce s-a întâmplat în Bucureşti este o nenorocire. O întâmplare ca urmare a neatenţiei oamenilor. Casa unde trăieşti trebuie să fie bine pregătită, biserica unde faci rugăciune la fel, primăria tot aşa. Aşezămintele astea trebuie să fie foarte serios zidite, foarte serios controlate.”, a precizat Î.P.S Calinic. Întrebat de ce preoţii nu s-au dus la Clubul Morţii din Capitală să se roage pentru sufletele celor decedaţi şi pentru vieţile celor care se zbat între viaţă şi moarte, Calinic a precizat: „Orânduiala este ca slujba să se facă la biserică. Nu e obişnuit aşa să se roage la locul unde s-a produs o tragedie. Ce s-a întâmplat acum este o stare neobişnuită. La aceste catastrofe nu şti cum să procedezi ca să nu fie probleme. Posibil că preoţii nu au ştiut cum să reacţioneze şi din acest motiv poate că nu s-au dus acolo unde s-a produs catastrofa să se roage”, a mai precizat Calinic.
„Eu îl cunosc de mic. Era prieten cu fiul meu, sunt apropiaţi de vârstă. Era un băiat deosebit! Eu am aflat de la familia lui că era barman acolo în acel loc de tristă amintire. Am încercat şi eu şi copiii mei să îl contactăm Am aflat că era la IML. O pierdere groaznică atât pentru noi ca şi comunitate, dar mai ales pentru familie”, a precizat preotul din comună, Cătălin Stăncescu.
Prietenii lui Valentin au venit în număr mare să îl conducă pe ultimul drum pe Vijelie, aşa cum îi spuneau ei: „Era un prieten bun. Noi îi spuneam Vijelie. Era un prieten bun, un om deosebit…”, spune Florian Stanciu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.