Doar roţile din cauciuc şi cele umflate cu aer sau lichide vor fi permise în centrul istoric al oraşului şi pe insulele din apropiere, au precizat autoritățile din Veneţia.
Oraşul dogilor, „cel mai mare monument turistic din lume în prezent, este «agresat» de nu mai puţin de 27 de milioane de turişti” în fiecare an, se afirmă în acelaşi comunicat de presă.
Măsura ar permite, de asemenea, conservarea dalelor istorice din pavaj, avariate de defilarea continuă a roţilor din plastic.
Municipalitatea italiană spune că nu îi va fi prea greu să rezolve această problemă, graţie „unor adaptoare pe care firmele vor şti să le propună pe piaţă şi care vor fi de o mare utilitate pentru toate centrele istorice”.
Potrivit presei italiene, persoanele care vor încălca această dispoziţie riscă o amendă cuprinsă între 100 şi 500 de euro. Măsura ar trebui să intre în vigoare în primăvara anului 2015, iar ea ar conţine şi o derogare ce ar fi prevăzută pentru veneţieni, scrie Mediafax.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.