Tranzacția a fost finalizată și va fi anunțată săptămâna viitoare pe bursa mexicană, unde este listat grupul Bimbo, mai scrie sursa citată.
Vel Pitar, cel mai mare producător de pâine din România, a fost delistat de la bursă în 2006 de acționarul majoritar Broadhurst, condus de managerul Andrei Siminel. Vel Pitar este parte a grupului New Century Holdings (NCH), ale cărui afaceri sunt coordonate la nivel local de Andrei Siminel.
„Acțiunile societății Vel Pitar SA au fost vândute către grupo Bimbo. Vel Pitar este o companie deținută de investitori americani (NCH Capital), dar construită și condusă de o echipă exclusiv românească, pe un parcurs de peste 24 de ani. Este cel mai mare producător de pâine și produse de panificație din România, dar mai mult decât a fi un producător de pâine, Vel Pitar este o companie inovatoare”, au transmis reprezentanții NCH, potrivit Profit.ro.
În 2021, ultimul an raportat, Vel Pitar a avut afaceri de 586,2 milioane lei și un profit net de 68,5 milioane lei, având peste 1.900 de angajați.
Grupul mexican Bimbo, pe piață din 1943, este unul dintre cele mai importante la nivel global, cu operațiuni în 33 de state din America, Europa, Asia și Africa și 197 de brutării, având afaceri anuale de circa 15 miliarde dolari.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7201662fd4eeb0238502059ac302a762.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_bdec8b02311d7fb9bc6753e05b2fd051.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a5e49ceec3ecb7ae716108f232332952.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_60a17f86861b997bc975693b083b8925.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_13c8bdbd51919f3a1e736484529f832f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_42c26c37d48918ae440ff3462c03cbd8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_183b90b81a3cbecb15eeac8b90c95d28.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_a6b4e5528a899cf0921f5b0aaaea0384.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1fafe93aefc827aab39eb4445937fcef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_46ded7afdc2e3f969d113772852bf6cd.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.