Iordache Olaru, venit la tratament, a apelat la primăria orașului Slănic Moldova, a stat de vorbă cu viceprimarul acestuia, care i-a înțeles imboldul și i-a pus la dispoziție nu doar uneltele necesare, dar și trei oameni harnici, notează Deșteptarea.
„Am scos din perimetrul cimitirului peste 300 kg de pietre, sticle, obiecte de plastic, recipienți de diferite dimensiuni, crengi, bucăți de lemn, dar și iarba cosită și vegetația de pe monumente și de pe zidul de împrejmuire. Am îndepărtat arbuști cu înălțimi de până la trei metri, inclusiv din partea stângă a intrării principale, care acoperea inscripția de pe stâlpul porții, și am fixat poarta de la intrarea în cimitir, rezemată de zid. Foarte multe deșeuri proveneau din cimitirului orașului, vecin cu Cimitirul Eroilor”. Era o datorie a noastră. Se împlinesc o sută de ani de la luptele de la Cireșoaia-Coșna-Măgura, din Primul Război Mondial. M-am documentat și am vrut să văd pe aceste locuri pe unde sunt semnele marcante”, a spus, pentru sursa citată, voluntarul.
Militar de carieră timp de 37 de ani, gr. mr. (r) Iordache Olaru s-a format la Școala militară de ofițeri activi de artilerie, unde a fost șef de promoție, dar și la Academia Militară și Colegiului Național de Apărare, ofițerul, trecut în rezervă în 2009 cu gradul de general maior, a îndeplinit cele mai importante funcții: lector în Școala militară, ofițer de stat major în Comandamentul artileriei și în Statul Major General. A fost decorat, între altele, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în Grad de Cavaler (pentru militari), cu Ordinul „Sfânta Barbara” și cu Medalia „Pentru Merit” (ambele din SUA), dar este și Cetățean de Onoare al Statului Alabama (SUA).
Sursa foto: desteptarea.ro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro