Anul trecut, Passer și-a testat noul Bugatti Chiron în valoare trei milioane de euro pe autostrada A2, Berlin – Hanovra, și a atins o viteză de 417 kilometri pe oră.

Bărbatul, care, conform revistei Forbes, este unul dintre cei mai bogați patruzeci de cehi, cu o avere de peste 1,4 miliarde de euro, a filmat cursa și a publicat-o pe internet. Înregistrarea a fost urmărită de peste 14 milioane de oameni.

„Mulţumim lui Dumnezeu pentru siguranţa şi condiţiile bune care ne-au permis să atingem viteza de 417 km/h!”, a notat, sub videoclip, Passer, menţionând că „vizibilitatea a fost bună” şi că „maşina are capacităţi de frânare care permit o asemenea viteză”.

Polițiștii l-au suspectat că a participat la o cursă ilegală și „s-a deplasat cu o viteză neadaptată şi într-o manieră imprudentă care încalcă grav codul rutier”.

Dar nu au putut să și dovedească faptul că acesta a comis vreo infracțiune. Mai mult, procurorii din Stendal au spus că autostrada era aproape goală și nicio persoană nu a fost pusă în pericol.

Parchetul din Harmburg a decis, în final, că miliardarul a fost „neglijent”, dar nu a comis nicio infracțiune. 

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Germania nu impune o limită de viteză pe autostradă, videoclipul a atras critici şi a alimentat dezbaterea asupra eventualelor limite, însă nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)

Nightscr 16.08.2022, 16:50

Greșit!!!Germania nu impune limita de viteză pe unele autostrăzi, pe majoritatea există limita de viteză!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.