Viața de film a lui George Pomuț, generalul român care a cumpărat Alaska pentru SUA de la ruși. Cum l-a convins pe țarul Alexandru al III-lea
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un român a jucat un rol important în istoria Statelor Unite ale Americii, în secolul al XIX-lea. George Pomuț (Pomutz, pentru americani) a emigrat în America imediat după Revoluția de la 1848-1849 și a avut o carieră strălucită peste ocean.
Cuprins:
- Trimisul SUA la St. Petersburg
- Diplomație pe lângă țarul Alexandru al III-lea
- Aur, petrol și alte zăcăminte găsite în solul Alaskăi
- Decedat și înmormântat la Sankt Petersburg
- Omagiat de președinții Bill Clinton și Emil Constantinescu
- Revoluționar pentru eliberarea iobagilor români
- Voluntar și erou în armata nordiștilor
- Bătălia pentru Vicksburg
Trimisul SUA la St. Petersburg
A fost primul general român din armata SUA, iar din postura de consul general la St. Petersburg, Rusia, a fost implicat activ în negocierile purtate între SUA și Rusia pentru cumpărarea teritoriului Alaska.
Pentru meritele sale deosebite în Războiul de Secesiune, Andrew Johnson, preşedintele Statelor Unite ale Americii, l-a avansat pe colonelul George Pomuţ general de brigadă.
A rămas în istorie drept un ofiţer de „înaltă desăvârşire profesională”, care a avut „strălucite fapte de arme” în perioada războiului dintre nordul și sudul SUA.
După încheierea războiului, generalul Pomuț a renunțat la cariera militară și a trecut în diplomație. La 16 februarie 1866, a fost numit consul al Statelor Unite la Sankt Petersburg și Kronstadt, iar ulterior a devenit consul general la Sankt Petersburg.
Timp de 12 ani, a ocupat această funcție sub trei președinți americani: Andrew Johnson, Ulysses S. Grant și Rutherford Hayes. Era cunoscător a opt limbi, între care româna, engleza, franceza, germana, maghiara și rusa.
„În funcția de consul, George Pomuț nu s-a limitat la îndatoririle obișnuite, ci a jucat un rol important în detensionarea unor conflicte și menținerea relațiilor bune dintre Statele Unite și Rusia. Un exemplu notabil este implicarea sa în cazul Constantin Catacazy, ministrul rus la Washington, care l-a insultat pe președintele Grant. La recomandarea lui Pomuț, președintele nu a cerut retragerea diplomatului rus, ceea ce a permis ca vizita marelui duce Alexis, fiul țarului, să aibă loc într-o atmosferă cordială”, scrie istoricul George Fillman, în cartea „Generalul George Pomuţ (1818-1882). Istoria vieţii şi timpurile sale”.
Diplomație pe lângă țarul Alexandru al III-lea
Cea mai importantă realizare diplomatică a generalului român a fost contribuția decisivă la achiziția Peninsulei Alaska de către Statele Unite ale Americii, teritoriu aflat atunci în posesia Rusiei.
Senatorul Charles Sumner spunea despre acest tratat că „puține au fost concepute, negociate și încheiate atât de simplu”, subliniind rolul esențial jucat de Pomuț.
La Sankt Petersburg, era invitat la balurile curţii şi seratele imperiale ale ţarului Alexandru al III-lea. Cu inteligenţă şi abilitate, diplomatul de origine română l-a sfătuit pe ţarul rus să cedeze acest teritoriu, invocând argumente diverse, precum lipsa de vegetaţie, condiţiile atmosferice nefavorabile, nepopularea, lipsa resurselor.
Țarul a fost de acord, astfel încât la data de 30 martie 1867, tratatul dintre cele două țări a fost semnat la Washington și a fost ratificat de Senat.
Aur, petrol și alte zăcăminte găsite în solul Alaskăi
Plata în valoare de 7.200.000 de dolari a fost efectuată în iulie 1868, iar transferul oficial al teritoriului de 1,7 milioane de kilometri pătrați a avut loc pe 18 octombrie 1867.
Aurul, petrolul, celelalte zăcăminte ale subsolului au constituit o afacere foarte profitabilă pentru America, primele descoperiri având loc după numai un an de la trecerea în proprietatea SUA.
Rolul foarte important al generalului de origine română a fost recunoscut și mărturisit şi de preşedintele american Ulysses S. Grant, care, la încheierea mandatului său, a ţinut să-i facă o vizită, în reşedinţa sa din St. Petersburg.
„Prin inteligență diplomatică și o activitate remarcabilă, Pomuț și-a câștigat un loc în istoria diplomației americane”, mai subliniază George Fillman.
Pomuţ a fost, de fapt, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Rusia, unde singurul oficiu diplomatic american, la data aceea, era consulatul general condus de el.
Românul a rămas în funcție până în 1878, când, în urma unor dispute din rândurile diplomației SUA, a fost demis. Supărat și afectat de cele întâmplate, Pomuț a ales să rămână în orașul rusesc până la sfârșitul vieții.
Decedat și înmormântat la Sankt Petersburg
A murit pe 12 octombrie 1882 în singurătate, în condiții neelucidate, la 64 de ani, fiind înmormântat în zona săracilor din cimitirul Smolensk din Sankt Petersburg.
Costurile înmormântării au fost acoperite de membrii comunității americane și de câțiva prieteni din oraș. Ulterior, la inițiativa guvernatorului statului Pennsylvania, Andrew Gregg Curtin, și a generalului William Worth Belknap, rămășițele sale au fost exhumate și mutate în sectorul protestant al cimitirului.
Pe mormânt a fost ridicat un monument de piatră cu inscripția „George Pomutz”. În fiecare an, de „Decoration Day”, veteranii războiului civil american au donat bani pentru ca mormântul eroului american de origine română să fie împodobit cu flori.
Autoritățile americane au încercat să recupereze rămășițele generalului în SUA, dar demersurile nu s-au concretizat. În 1913, la propunerea lui Albert Baird Commins, Senatul a aprobat un proiect de lege care prevedea reînhumarea în Cimitirul Național Arlington.
Legea nu a putut fi pusă în aplicare pentru că a izbucnit Primul Război Mondial, iar în Rusia a fost instaurat regimul bolșevic. Între 1930 și 1933, Asociația Studenților Româno-Americani din Detroit a încercat din nou să aducă rămășițele generalului în SUA, trimițând cereri oficiale către congresmeni și senatori din Ohio și Michigan.
Deși Departamentele de Stat și de Război au fost de acord, condiția impusă a fost ca studenții să acopere toate cheltuielile. Din lipsă de fonduri, planul nu a putut fi pus în aplicare.
Omagiat de președinții Bill Clinton și Emil Constantinescu
La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei preşedintelui american Bill Clinton în România, acesta a evocat în discursul său personalitatea generalului George Pomuţ ca pe unul dintre cei care au făurit America de astăzi.
Personalitatea românului a fost evocată în Congresul SUA, în 15 iulie 1998, și de către președintele de atunci al României, Emil Constantinescu.
„Aș dori să închei cu o poveste adevărată. Acum o sută cincizeci de ani, un tânăr român care luptase pentru libertate în Revoluția de la 1848 a emigrat în America. Numele său era George Pomuț, care în limba română înseamnă «copac mic». Odată ajuns pe pământ american, el s-a înrolat voluntar în armata lui Lincoln și a luptat în unele dintre cele mai importante bătălii ale Războiului Civil, inclusiv la Vicksburg și Atlanta.
«Copăcelul» nostru a devenit general în armata voastră și, mai târziu, diplomat american, servind în Rusia, unde a ajutat la negocierea achiziționării Alaskăi de către americani. În 1944, mult după moartea sa, comunitatea românească din Statele Unite a donat bani pentru construirea unei nave de luptă, numită după generalul româno-american George Pomuț. Nava a servit în pace și în război, fiind întotdeauna un simbol al forței și al vigilenței”, a susținut Constantinescu, în discursul său.
Revoluționar pentru eliberarea iobagilor români
George Pomuţ s-a născut în comunitatea românească din orașul maghiar Gyula, în anul 1818. Tatăl său era fierar pe moşia contelui Iosif Wenckheim, un mare moşier de origine austriacă. Părinţii, români înstăriţi de religie ortodoxă, i-au asigurat accesul la învăţătură. După absolvirea liceului, a urmat dreptul la Universitatea din Pesta.
A fost cadet și student în capitala Imperiului Austriac, la Academia Militară din Viena, precum și la Saint-Étienne, în Franța. La revenirea acasă, Pomuţ și-a desfășurat activitatea ca avocat în orăşelul Kaposvár, apoi a deschis o afacere de vânzări de imobile.
În calitate de membru în comitetul de vigilenţă şi securitate publică din judeţele Timiş şi Torontal (Banat), George Pomuţ a fost trimis de guvernul maghiar să pacifice pe românii răzvrătiţi din Cenad, Sânnicolau Mare şi Comloşul Mare, toate localităţi din Banat.
În 1848, la izbucnirea revoluţiei, avea 30 de ani şi a decis să se implice activ alături de revoluționarii maghiari. Spera că, prin desprinderea Ungariei de imperiu, românii din Transilvania vor scăpa de iobăgie.
Înrolat în armata revoluţionară maghiară, George Pomuţ, care primise gradul de căpitan, a deţinut funcţia de şef al poliţiei oraşului Komarom. După înfrângerea revoluţiei şi capitularea cetăţii Komarom, în octombrie 1849, George Pomuţ şi alţi revoluţionari au ales calea pribegiei. După ce au trecut prin Paris şi Londra, fugarii s-au îndreptat spre America, solicitând azil politic lui Zachary Taylor, preşedintele Statelor Unite ale Americii, se mai susține în lucrarea semnată de George Fillman.
Voluntar și erou în armata nordiștilor
În anul 1850, după ce a locuit câteva luni în New York, românul a emigrat spre vest, aşezându-se în Keokuk, în statul Iowa. S-a lansat în tranzacţii cu vânzări de terenuri, dobândind numeroase titluri de proprietate asupra unei suprafeţe însemnate.
A primit cetățenia americană la 15 martie 1855. În anul 1860 apare în recensământul statului Iowa ca „avocat de 40 de ani, născut în Ungaria, cu o avere imobiliară de 1.000 de dolari şi o avere personală de 200 de dolari”.
Odată cu izbucnirea Războiului de Secesiune, Pomuț s-a înrolat ca voluntar în Regimentul 15 Iowa. În război, a dat dovadă de aptitudini militare remarcabile și de curaj, astfel încât a avansat rapid în ierarhia militară: locotenent-adjutant (1861), căpitan (1862), maior (1863), locotenent-colonel (1864), colonel (1865) și, în final, general de brigadă (1866).
L-am întâlnit pe Pomutz; un brav şi curajos ofiţer care se bucura de o mare popularitate în rândul camarazilor şi soldaţilor săi. El nu este doar un ofiţer valoros, versat în toate problemele militare, ci şi un om cu o cultură superioară, un gentleman manierat, a scris generalul Walter O. Gresham, comandantul Brigăzii a III-a, care cuprindea şi regimentul lui Pomuţ.
A fost numit „provost marshal” al corpului de armată, a servit în statul-major al generalului Frederick C. Blair și, în cele din urmă, a ajuns la comanda Regimentului 15 Iowa.
În noiembrie 1861, regimentul era format din 1.113 soldaţi şi 37 de ofiţeri, iar în 1865, după război, mai rămăseseră doar 207 soldaţi şi trei ofiţeri. Printre cei trei ofiţeri rămaşi în viaţă se afla şi generalul de origine română.
Bătălia pentru Vicksburg
„În zilele de 1-4 iulie 1863, maiorul George Pomuţ, în fruntea unui detaşament de infanterie şi artilerie, la Vicksburg - pe Black River - a opus rezistenţă armatelor sudiste conduse de generalul Pemberton, permiţând regruparea forţelor diviziei care s-a apropiat de acel loc.
În ziua de 5 iulie 1863, maiorul, în fruntea a 300 de soldaţi, s-a apropiat de inamic, a declanşat un atac corp la corp şi i-a obligat pe sudişti să-şi părăsească poziţiile.
În obţinerea acestei victorii, ofiţerul Pomuț a avut un rol hotărâtor, acoperindu-se de glorie, facilitând generalului Grant cucerirea oraşului Vicksburg. Victoria nordiştilor în bătălia pentru orașul Vicksburg a fost una hotărâtoare în războiul de secesiune”, astfel este descrisă una dintre marile realizări din război în lucrarea menționată.
Faptele de vitejie ale acestuia au rămas în istorie grație unei lucrări scrise de generalul William Worth Belknap, fostul comandant al Regimentului 15 Iowa, ajuns, mai târziu, ministru de război al Statelor Unite ale Americii.
Autorul a folosit ca principală sursă documentele regimentului, întocmite de George Pomuţ. După încheierea războiului, cu victoria nordiștilor, la aniversarea Statelor Unite ale Americii, în ziua de 4 iulie 1865, generalul William Tecumseh Sherman a trecut în revistă Regimentul 15 Iowa, pe care l-a caracterizat ca fiind „perla armatei sale”.
În memoria sa, în anul 1944, cetăţeni americani de origine română au construit prin colectă publică un cuirasat pe care l-au oferit guvernului federal, care i-a dat un nume simbolic: „The Liberty S.S. George Pomutz”.
Nava americană s-a aflat în exploatare până în anul 1970. În 2004 a fost dezvelit un bust al generalului Pomuţ în faţa bisericii ortodoxe române din oraşul Cleveland (Ohio).
De asemenea, un bust al eroului român există şi în oraşul maghiar Gyula, iar la Timișoara, o stradă poartă numele acestuia.
