Viața unui brazilian stabilit de 14 ani în România: „În Capitală, vin oameni din toată țara, care, din păcate, prind repede stilul de București”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fotbalistul brazilian Eric de Oliveira, 35 de ani, și-a relatat povestea vieții sale în România cititorilor Libertatea, povestind cum a ajuns să se stabilească la Mediaș, să trăiască și să aibă afaceri în țara pe care o consideră și a lui.
Cuprins:
- „Apreciez oamenii calzi, care ajută”
- „La București, dacă muream, nu ar fi știut nimeni”
- Vrea ca puștii lui să vorbească trei limbi
- Restaurant și imobiliare în țară
- „Soția și-a sacrificat viața și cariera pentru mine, pentru noi"
- Visul cel mare: 5 minute la un meci oficial
- A trecut peste diverse acte de rasism
Eric de Oliveira nu este doar unul dintre cei mai buni fotbaliști străini ce-au evoluat vreodată în România, brazilianul are o moștenire de care este mândru. În două rânduri desemnat „Fotbalistul străin al anului”, în 2010 și 2013, sud-americanul a strâns trofee cu Viitorul, i-a eliminat pe cei de la Mainz, antrenați pe atunci de Jurgen Klopp, cu Gaz Metan Mediaș, a adunat 222 de meciuri, 66 de goluri și 48 de assist-uri.
Un fotbalist și un om apreciat și respectat nu doar pe terenul de fotbal, întrucât Eric i-a cucerit pe români cu felul său deschis de a fi. A mai evoluat în Ucraina, în Arabia Saudită, în Japonia și în Qatar, dar s-a întors la Mediaș, acolo unde spune că este „acasă”, acolo unde îi sunt soția, Cosmina, fostă handbalistă de performanță, și copiii.
Prins între orele dedicate familiei și prietenilor și cele pentru afacerea cu restaurantul din centrul urbei, Eric de Oliveira a oferit un interviu amplu cititorilor Libertatea, dezvăluindu-și trăsăturile ardelenești căpătate în anii mulți petrecuți în orășelul cu 40.000 de suflete, mărturisind că este decis să se stabilească în țara noastră, visând să mai joace fotbal fie și pentru 5 minute și povestind cum a ajuns să devină un adevărat antreprenor.
Libertatea: - Ce înseamnă România pentru Eric de Oliveira după 14 ani petrecuți aici?
Eric de Oliveira: - Tot, casă, masă, familie, nu mai pot să mă despart de România, fiindcă aici este viața mea. Nu am planul B, ar fi egoist din partea mea să-i cer soției să mă urmeze cu copiii în Brazilia. Aici, la Mediaș, este cel mai bine ca și copiii să se dezvolte, să învețe, să crească.
- Fiind fotbalist, nu ți-ar fi plăcut să te stabilești mai degrabă într-o țară din Occident?
- Am fost în multe locuri în străinătate, mi-au plăcut, dar viața în România e asemănătoare celei din Brazilia, iar acesta e un detaliu important pentru care am ales să mă stabilesc aici. Nu mă văd în altă parte, probabil, aici îmi voi petrece și restul vieții.
„Apreciez oamenii calzi, care ajută”
- Trei cuvinte prin care să exprimi ceea ce înseamnă România pentru tine?
- Tot, tot, tot.
- Ce asemănări și deosebiri sunt între români și brazilieni?
- Eu trăiesc în Ardeal, oamenii sunt foarte receptivi, ca-n Brazilia. Mă ajută oricând am nevoie. Am adus-o și pe sora mea din Brazilia, s-a stabilit și ea aici, lucrează aici, la mine, la restaurant. Apreciez oamenii calzi, care ajută, așa cum sunt ardelenii.
- Fotbalul te-a dus prin toată România, ai trăit în Oltenia, în Dobrogea, în Capitală. Ai resimțit diferențe între români?
- Diferențele sunt, și sunt foarte mari. Într-un loc oamenii sunt mai reci, altora nu le pasă de nimic, aici, în Ardeal, mi-e foarte bine. Nu m-aș vedea în altă parte decât în Ardeal. Sau poate la Constanța.
„La București, dacă muream, nu ar fi știut nimeni”
- Tu ești un brazilian cu un ușor accent ardelenesc, fiind mândru de acest lucru.
- M-a ajutat faptul că am trăit în Ardeal, altfel mi-era greu în România. Am trăit apoi printre olteni, la Târgu Jiu, oameni minunați. Am trecut la dobrogeni, am dus-o foarte bine. La București am câștigat bine în privința imaginii, reclamă, interviuri, mâncam gratis la restaurante, dar au fost și mulți oameni care m-au dezamăgit. Nu toți oamenii, dar majoritatea. Nu m-am simțit confortabil. Am avut proprietari la „Cosmopolis", unde am locuit, doi oameni minunați, alți două-trei vecini extraordinari și cam atât. Cred că dacă aș fi murit, nu știa nimeni, în rest!
- Ai jucat la FC Voluntari, dar ai trăit în Capitală. Tu ești ardelean, prin adopție, crezi și tu că bucureștenii sunt „mitici", cum sunt numiți în lumea fotbalului și nu numai?
- Eu îți spun cum i-am văzut eu pe bucureșteni. Fiecare își vede de treaba lui acolo, iar eu a trebuit să mă descurc singur. În Capitală, vin oameni din toată țara, care, din păcate, prind repede stilul de București, adică fiecare cu treaba lui. Nu știu dacă e un stil egoist, dar e mai rece. Și mie, unuia, nu mi se pare un lucru foarte bun.
- Ce apreciezi la români?
- Eu aș vorbi mai mult despre ardeleni. Pe mine, pe soție, pe copii, ne primesc oriunde la orice oră, ardelenii nu se deranjează foarte mult, au răbdare. Uite, de exemplu, când am început să învăț limba română, au avut multă răbdare cu mine.
Vrea ca puștii lui să vorbească trei limbi
- Cât ți-a luat să deprinzi limba?
- Aproximativ trei luni. Bine, înțelegeam de la început, am prins repede. Acceptam când mi se spunea că nu am pronunțat corect un cuvânt, corectam, în fiecare zi învățam cuvinte și expresii noi. Iar acum sunt și invitat la emisiuni sportive în limba română, eu cred că vorbesc bine. Pot să scriu fără probleme de mulți ani.
- Copiii?
- Cei doi băieți vorbesc româna nativ. Deric, 10 ani, e în clasa a IV-a, mai face cursuri de portugheză și de engleză. Anthony, 6 ani, începe clasa zero, vorbește româna, normal, a început să dea drumul și la limba portugheză. Țin să învețe și limba maternă a tatălui lor, dar și engleza, care practic devine limba a doua a tuturor. Le-am explicat și lor că știind cât mai multe limbi au mai multe șanse de a lucra oriunde, de a-și găsi un serviciu mai bun.
Restaurant și imobiliare în țară
- Rememorând, cum a fost primul impact cu România în 2007?
- Nu a fost prea bun. Nici nu voiam să vin, iar când am ajuns, voiam să plec! În primele 6 luni, nu era ceea ce mă așteptam, iar apoi n-am mai putut pleca, de drag. Nu era ceea ce așteptam de la Europa, nu mi s-a părut dezvoltată ca Franța, Germania, Italia. Vedeam chestii care nu-mi plăceau, cu copii pe străzi și cu cerșetori care-mi cereau bani. Voiam altceva decât în Brazilia.
- Cum s-a schimbat percepția în timp?
- Acum, am descoperit că România este atât de bogată. Și, într-un fel, mă doare faptul că România e bogată, dar nu e destul de organizată.
Românii pot avea un viitor frumos dacă schimbă anumite chestii, inclusiv la ei.
Nu pot să fiu ipocrit, am avut fotbalul, am avut bani, care mi-au oferit o altă perspectivă. Am muncit și am fost răsplătit din plin. Și-am ales să investesc în România, la Mediaș, într-un restaurant, fiindcă și aici se pot face lucruri durabile. Am fost la mare, la munte, am ajuns să-mi placă zăpada, pe care n-o suportam, repet, viața mea se dezvoltă aici.
- Restaurantul e singura afacere sau mai ai și altceva în plan?
- Sunt un antreprenor ardelean, de fapt. Am apartamente la Constanța, la București, o cabană la Brașov, să vedem poate vom reuși ceva la Cluj, Sibiu și Târgu Mureș. Trebuie să fim pregătiți, e pandemie, și nu se știe ce va fi de pe o zi pe alta. Bine, sunt antreprenor și datorită, împreună cu soția, cu Cosmina, ea a fost creierul, datorită ei mi-am dezvoltat mintea mai mult. Dacă lucrezi corect, se pot face lucruri bune și serioase în România.
„Soția și-a sacrificat viața și cariera pentru mine, pentru noi"
- Vorbește-ne despre Cosmina, soția ta!
- Ea reprezintă tot. Dacă nu o aveam pe ea, nu aveam ce am azi! Tot ceea ce am se datorează și soției mele. Am putea sta 24 de ore vorbind despre ea și tot nu aș încheia subiectul.
- Cât de mult contează pentru un fotbalist să aibă alături de el o soție devotată?
- Contează enorm, asta i-aș sfătui și pe tinerii sportivi, bine, pe tineri în general. A fost sprijinul meu, prietenul meu, stâlpii pe care mi-am clădit viața, ea a fost prima care mi-a zis că mă urmează peste tot. Eu mă gândesc că m-am sacrificat atât, în viață, dar ea s-a sacrificat și mai mult.
- La ce te referi?
- Ea era jucător cu talent mare, care avea un viitor frumos în handbalul profesionist feminin, dar a spus „pas” pentru a rămâne alături de mine. A trebuit unul să se lase de cariera pe care și-o dorea, ea s-a sacrificat, a continuat viața noastră fără regret. A rămas însărcinată, prima oară, apoi și-a dedicat viața mie și familiei.
- Care ar fi cadoul perfect pentru ea?
- Să continuu s-o fac fericită cu adevărat! Nu e atrasă de lucruri materiale, pentru ea, pentru mine, faptele contează.
Se pregătește să dea de carnet.
- Cum de te-ai gândit să investești în imobiliare?
- Primul apartament l-am luat la București. Mi s-a părut o idee mai puțin riscantă și mai sigură. Am început în 2012. Mai mult ca să am ceva, să nu risipesc banii aiurea! Apoi, de la București am trecut la Constanța, la Brașov, plus clădirea din Mediaș, am realizat că puteam trăi bine cu ce avem.
- Adică nu ai preferat, de exemplu, să investești în mașini extravagante.
- Eu m-am plimbat toată viața pe jos. În 2013, mi s-a oferit oportunitatea, la Târgu Jiu fiind, să achiziționez o mașină mai mare și cum Deric avea 2 ani, am zis să nu fie ca mine, să se plimbe doar pe jos. Ne-am luat un Mercedes GLK, cu spațiu mare, avem acea mașină până în ziua de azi. Nu am carnet de conducere încă, trebuie să dau sala în curând. (râde) Mi-a fost comod, soția mea conduce mai bine decât foarte mulți bărbați. Compar inclusiv cu apropiați ai familiei.
Eric, în viața de zi cu zi
- Te-ai gândit și să-ți iei cetățenie?
- Eu sunt 50 la sută brazilian, 50 la sută român, de fapt ardelean. Sunt Eric de la Mediaș, nu de altundeva. Încă nu am cetățenie, dar pot aplica, o s-o fac cât de curând, acum e clar că-mi voi petrece viața aici.
- Cum te împaci cu mâncarea tradițională românească?
- Ardei umpluți, numărul doi, sarmalele cu carne, pe locul doi. Nu mă înțeleg cu mititeii sau cu mămăliga deloc! Micii au amestecul ăla cu carne de oaie, ce-mi face greață. Mâncarea preferată făcută de soție sunt pastele.
- Muzică?
- Eclectic, e corect termenul? Ascult toate genurile. Soția când conduce dă muzica tare. Am obișnuit copiii cu muzica românească, toate genurile.
- Îți plac petrecerile la români?
- Da, cum să nu?! Mai ales cele tradiționale.
- Ai prieteni mulți români?
- Da, pot spune că da. Cel mai bun prieten este un băiat din București, Daniel Popișteanu, care a făcut un lucru minunat în 2015. Am încercat să ajut un prieten al soției, care avea cancer, dar nu a reușit să învingă în lupta cu boala. Am dat niște tricouri la licitație, Dani le-a cumpărat pe toate, ca să ajute. Ne-am apropiat și după ce m-am întors din Japonia, a crescut mult amiciția noastră, astfel că dacă aș avea nevoie de ceva, la orice oră, știu sigur că Dani m-ar ajuta. Apoi, sunt nașii mari, nașii mici, oameni minunați, am niște fini de care m-am atașat mult. Am o familie mare.
Visul cel mare: 5 minute la un meci oficial
- Afacerea cu restaurantul cum merge?
- În decembrie se fac doi ani de când l-am deschis. Merge foarte bine, mâncare de calitate, lumea caută să ne calce pragul. Vin românii din străinătate, din toată țara, în special din Brașov, București, Constanța, Botoșani, Cluj, ei vin să mă cunoască. Un prieten spune altuia că a mâncat un burger bun la Eric, la Mediaș, iar când sunt eu acolo, toată lumea vrea să facă poze cu mine.
- Cu fotbalul cum mai stai?
- Din păcate, s-ar putea să nu mai joc nici de plăcere.
- Serios?
- Mda, am avut o arteră la picior înfundată, am desfundat zona, doctorul mi-a zis că dacă mă operez, risc să nu mai pot face sport niciodată, nici măcar de plăcere. Ori eu vreau să mă joc fotbal cu copiii mei. Trec printr-un moment greu de 10 luni, e teribil. Sincer, la asta visez: măcar 5 minute să mai joc într-un meci oficial, de retragere, „la revedere” și să ies. (râde) Probabil, lăcrimând.
- Ce-ți lipsește cel mai mult de acasă?
- Familia și prietenii. N-am avut niciodată ceva material acolo, ci doar sentimental. De aceea am pus și niște nume cu rezonață braziliană burgerilor de la Mediaș, „Copacabana”, „Ipanema”, „Selecao”, să învețe și românii ceva despre țara mea.
A trecut peste diverse acte de rasism
- Te-ai confruntat ce câteva probleme de rasism. Cum ai trecut peste?
- Prostii, mai de mult. Un subiect care a fost în trecut, prefer să trec peste, să nu vorbesc. Românii sunt oameni buni, doar câțiva foarte proști, care, probabil, au crescut cu alți oameni proști prin spate. Dar mă simt minunat, n-am de ce să mă plâng în România. Și în Brazilia sunt proști, peste tot sunt.
- Ce locuri din România ți-au plăcut? În afara Mediașului adoptiv.
- Satele și localitățile de lângă Mediaș. Îmi plac Constanța, Brașov, Cluj, Timișoara. De fapt, trebuie să iau cetățenia ardeleană.
- Iar pe unde te-au dus pașii?
- Doha, Jeddah din Arabia Saudită, Tokio. N-aș putea trăi niciunde în afara Mediașului. Japonia nu e de pe pământ, este pe altă planetă.
foto: Instagram
