Aflat la Sibiu pentru a participa la Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi, Victor Ponta a fost întâmpinat cu huiduieli de către persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană. Oamenii au început să strige „Ruşine să vă fie” şi să huiduie imediat ce liderul social democrat şi-a făcut apariţia.
Oamenii aveau în mâini şi roşii, despre care au afirmat că le-au adus ca să i le arate premierului, cu mesajul: „Vrem să fim o roşie sănătoasă, nu o gogonea stricată”, conform Mediafax.
Victor Ponta nu a reacţionat în niciun fel la auzul apostrofărilor venite dinspre manifestanţi şi a intrat rapid în sala în care se desfăşoară conferinţa.
O femeie din grupul protestatarilor a mers în faţa Sălii Thalia îmbrăcată în negru, iar în mâini a avut o coroană inscripţionată cu mesajul „Ponta şi Guvernul”.
„Aşa vreau să sărbătoresc Ziua Morţilor (1 noiembrie – n.r.), Ponta şi Guvernul ne-au dezamăgit şi vrem să-i trimitem pe lumea cealaltă”, a afirmat femeia.
La Sibiu, se desfăşoară, vineri, Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi, în cadrul căreia vor avea loc alegerile pentru noua conducere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.