Craiova este terorizată de bandele de mafioți care controlează orașul sub nasul polițiștilor.
Cuprins:
Acum câteva zile, o nouă altercație, petrecută în centrul orașului, a produs panică printre clienții restaurantelor din zonă.
Vestea s-a împrăștiat repede în urbe, însă nu a impresionat prea tare autoritățile, care au decis să fie indulgente cu atacatorul, deși este vorba despre un recidivist.
La finalul săptămânii trecute, Cristian Vlădescu, poreclit ”Ventura”, i-a aplicat un cap în gură lui Marian Sandu, zis ”Fibră”, patronul clubului Budhha din Centrul Vechi al Craiovei.
Din imagini se observă, fără echivoc, cum agresorul a dat să intre în bar, dar nu i s-a permis accesul. Supărat, ”Ventura” l-a lovit cu capul în gură pe ”Fibră”.
Unul din gașca de turbulenți care-i ținerea spatele lui ”Ventura” a aruncat cu un scaun aflat pe terasă, după ce gazdele au căutat să-i împrăștie pe agresori cu gaze lacrimonegene. Victima s-a retras în local.
”Ventura” a fost pus sub control judiciar de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pe numele său fiind reținută o singură faptă, cea de lovire. Craiovenii susțin că agresorul este protejat de autorități.
Drumul actelor n-ar fi fost tocmai cel firesc. Dosarul nu a ajuns la un judecător, ci s-a oprit la Parchet.
Poliția a emis ordonanța de reținere de 24 de ore, apoi ”Ventura” a fost dus la Parchet de procurorul de caz, care a decis că ”Ventura” nu e un pericol așa mare încât să primească mandat de 30 de zile, ci îi este suficient controlul judiciar în libertate.
Înainte să comită agresiunea împotriva lui ”Fibră”, surpriză, Poliția i-a pus în vedere lui ”Ventura” să fie băiat cuminte.
I-a amintit inclusiv de o altercație mai veche, comisă pe 13 mai 2019, împotriva unui cetățean de origine arabă.
În luna mai, ”Ventura” s-a dat puternic în stambă.
Atunci, a declanșat o bătaie generală de la un simplu loc de parcare. La mijloc s-a aflat iordanianul Imad Bacriz, care a decis să-i facă plângere penală.
”Ventura” este un client mai vechi al polițiștilor. În 2016, la barul On-Off din Craiova a avut loc o reglare de conturi sângeroasă, iar individul a dat tonul scandalului.
Cu atâtea fapte în spate, autoritățile au decis că nu reprezintă un pericol public, după incidentul de săptămâna trecută.