VIDEO EXCLUSIV/ Jorge a ales, în sfârșit, data pentru botezul fiului său. David va fi creștinat la aproape 6 luni

Inițial, Jorge voia să-i facă fiului său prima petrecere undeva în luna iulie, când spera el ca majoritatea prietenilor și colegilor de scenă să aibă un pic de timp liber pentru a participa la eveniment, însă planul i-a fost dat imediat peste cap. Sătui să caute o soluție, Jorge și Ramona au ales să-l boteze pe David la începutul lunii septembrie.

VIDEO EXCLUSIV/ Jorge a ales, în sfârșit, data pentru botezul fiului său. David va fi creștinat la aproape 6 luni

“O să avem botezul în septembrie, dar nu am stabilit concret când, pentru că avem două variante și trebuie să ne decidem. După ce vom stabili data, anunțăm pe toată lumea, pentru că vrem să avem mulți invitați”, ne-a declarat cântărețul, care va avea motiv dublu de sărbătoare. Cam în aceeași perioadă se va lansa pe micul ecran și emisiunea pe care o prezintă la Kanal D.

VIDEO EXCLUSIV/ Jorge a ales, în sfârșit, data pentru botezul fiului său. David va fi creștinat la aproape 6 luni

Jorge a ales și nașii pentru fiul său

Chiar dacă nici Jorge, nici Ramona nu sunt la prima petrecere de botez, ambii având câte o fetiță din relații anterioare, pentru fiul lorcei doi s-au împotmolit la organizarea evenimentului, pe care îl tot planifică din luna iunie. Au avut totuși siguranța nașilor, pe care nu a trebuit să-i caute prea mult. Cei care-l vor ține în brațe la biserică sunt nimeni alții decât Andreea Bănică și soțul ei, Lucian Mitrea. Jorge și Andreea nu sunt doar colegi de trust, dar au colaborat și pe plan muzical.

FOTO: Dumitru Angelescu/ VIDEO: Cosmin Nistor


Internat de urgență! Fostul portar al Generației de aur a făcut criză la mare

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.