VIDEO | Mama interlopului Viscol, din Lugoj, condusă pe ultimul drum cu lăutari, prin centrul orașului închis de carantină. Poliția a dat zeci de amenzi

Comentează

Zeci de persoane au participat, duminică, la o înmormântare în Lugoj, județul Timiș, asta deși localitatea este în carantină. Cortegiul funerar a fost însoțit și de lăutari, iar oamenii nu au respectat distanțarea socială. Polițiștii au dat amenzi în valoare de 16.000 de lei, scrie Opinia Timișoarei.

Înmormântarea a avut loc, duminică, în Lugoj, județul Timiș, deși localitatea este în carantină de pe 21 noiembrie, iar evenimentele cu mulți participanți sunt interzise.

Însă Iulian Boţ, zis „Viscol”, considerat unul dintre cei mai periculoși interlopi din vestul țării, a ignorat restricțiile și a organizat pentru mama lui o înmormântare cu zeci de persoane. De asemenea, din cortegiul funerar au făcut parte și lăutari, care au cântat până în apropiere de cimitir, scrie Opinia Timișoarei.

Oamenii nu au respectat distanțarea socială, iar mulți dintre ei purtau masca de protecție necorespunzător. Polițiștii au intervenit și au dat zeci de amenzi.

„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale în baza Legii 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, organizatorul evenimentului fiind sancționat cu suma de 2.000 de lei, iar participanții la eveniment cu sancțiuni în valoare totală de 14.000 de lei. În continuare se efectuează verificări în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor prezente la eveniment”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Timiș.

O reacție a venit și din partea primarului din Lugoj.

Toată recunoștința pentru cei decedați. Însă a tolera asemenea ceremonii în timp ce Lugojul este în carantină și, mai mult, a tolera asemenea ceremonii doar pentru unii, consider că este profund nedrept pentru o societate care se vrea democratică. Voi cere o anchetă la cel mai înalt nivel pentru a lămuri cum a fost posibil ca toate forțele de ordine din oraș să se facă că nu văd și nu aud nimic”, a declarat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.

Cine este Iulian Boţ, zis „Viscol”

Iulian Boț, în vârstă de 39 de ani, este considerat unul dintre cei mai periculoși interlopi din vestul Timișoarei, iar de numele său se leagă mai multe dosare penale.

Potrivit procurorilor DNA, „în cursul anilor 2011 – 2013, inculpatul Boţ Iulian, împreună cu mai multe persoane de încredere, s-au constituit şi au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat, având ca scop desfăşurarea de activităţi evazioniste, prin intermediul a două societăţi comerciale controlate prin persoane interpuse”.

De asemenea, individul s-a lăudat de nenumărate ori cu relațiile sale din poliție.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
MONDEN
Alina Pușcău
09:38
Alina Pușcău face PET-CT după tratamentul pentru cancer și speră la un miracol: „Să vedem dacă merge și s-a oprit totul din metastază”
Corina Caragea, vacanță de vis în Canada
09:37
Corina Caragea, vacanță de vis în Canada. Cum arată locul în care s-a cazat vedeta Pro TV. „Am tot încercat să-i găsesc un defect”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
10:14
„Asia Express” 29 septembrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate, iar echipele au parte de o probă inedită
10:13
Polonezul care a mers 2.381 de km cu un sigur plin, a reușit o nouă performanță: 1.338 de km cu o singură încărcare, parcurși cu un Audi A6 electric
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Jetavanaramaya, Sri Lanka, cea mai mare clădire din cărămidă din lume
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri