Epava unei nave de război naziste, descoperite în Polonia, ar putea elucida misterul Salonului de Chihlimbar. Scafandrii polonezi afirmă că au găsit nava „Karlsruhe”, despre care cred că deţine comori luate de nazişti din Rusia, relatează The Guardian, citat de Mediafax.

Decorat cu multă măiestrie, cu chihlimbar şi aur, Salonul de Chihlimbar a fost construit în Prusia şi apoi a fost oferit în dar ţarului Petru cel Mare al Rusiei, în anul 1716. Salonul făcea parte din Palatul Ecaterina de lângă Sankt Petersburg, relatează The Guardian.

Chihlimbarul este o piatră semiprețioasă de culoare galbenă, transparentă, translucidă sau opacă, cu incluziuni translucide sau opace, fiind de origine organică, și anume rășina fosilă. Este numit și „ambră galbenă”. Vârsta chihlimbarului este apreciată până la 260 milioane de ani.

VIDEO | O navă nazistă, descoperită de scafandri polonezi, ar putea ascunde o comoară din chihlimbar celebră, dispărută acum 75 de ani
Foto: 123rf.com

Scafandrii companiei Baltictech susţin acum că au găsit epava vasului „Karlsruhe”, despre care se speră că purta comorile jefuite de nemţi din palatul rusesc.

Căutam epava încă de anul trecut, când am realizat că aceasta ar putea constitui cea mai interesantă şi nedescoperită poveste care zace pe fundul Mării Baltice. Este practic intactă. În cală am descoperit vehicule militare, porţelanuri şi multe lăzi în care însă nu ştim ce se află.

Tomasz Stachura, unul dintre scafandri:

Nava a părăsit portul Königsberg în 1945

Din documentele vremii se ştie că, în 1945, nava a părăsit portul Königsberg în mare grabă, cu o încărcătură foarte mare la bord. Tot atunci, Salonul de Chihlimbar, furat de nemţi dintr-un palat de lângă Sankt Petersburg şi transportat la Königsberg, a dispărut după bombardamentul oraşului de către sovietici.

Spre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, crucişătorul „Karlsruhe” a luat parte la Operaţiunea Hannibal, una dintre cele mai ample acțiuni de evacuare maritimă din istoria omenirii, prin care mai mult de un milion de soldaţi şi civili germani din Prusia Răsăriteană au fost ajutaţi să scape de încercuirea trupelor sovietice.

Nava ar fi părăsit portul Königsberg în mare grabă, cu 1.083 de persoane la bord şi cu o încărcătură foarte mare. Probabil, vaporul „Karlsruhe” a fost scufundat de avioanele de luptă sovietice în largul coastelor Poloniei.

Naziştii l-au demontat şi l-au transportat la Königsberg, pe atunci un oraş-port german de pe ţărmul Mării Baltice, în prezent enclava rusă Kaliningrad. După bombardamentele aliaţilor asupra oraşului, salonul nu a mai fost văzut niciodată, mulţi istorici crezând că acesta a fost distrus. După război, meşteşugarii din Rusia au construit o replică a Salonului de Chihlimbar în Palatul Ecaterina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.