Un oposum vrea să calce pe urmele caracatiţei Paul, denumit "oracolul" Campionatului Mondial de fotbal din 2010. Heidi, femela de oposum care suferă de strabism, va încerca să ghicească numele viitorilor câştigători la gala premiilor Oscar, pentru a obţine titulatura de "oracol" al Premiilor Academiei Americane de film.
Mamiferul va participa la emisiunea „Jimmy Kimmel Live” de la ABC, dedicată ceremoniei de decernare a premiilor Oscar din acest an şi îşi va desemna favoriţii la toate categoriile.
Micuţul marsupial nu va fi nevoit să călătorească până la Hollywood, unde va avea loc ceremonia, deoarece filmările vor avea loc la grădina zoologică din Leipzig.
Veniturile obţinute din această operaţiune vor finanţa proiectele viitoare de dezvoltare ale Grădinii zoologice din Leipzig, care va primi în plus o donaţie din partea postului ABC.