Maia Laguta are 69 de ani, iar basarabenii o cunosc foarte bine. Înarmată cu o portavoce, este mereu în stradă alături de cei care contestă direcția europeană asumată de președinta Maia Sandu. „Eu sunt un om sovietic”, spune fosta actriță și regizoare, care și-a motivat convingerile într-un dialog cu reporterii ziarului Libertatea.
Cuprins:
Războiul din Ucraina a pus pioneze colorate pe hărțile din cancelariile occidentale în dreptul Republicii Moldova.
Președintele SUA, Joe Biden, a cerut aplauze la scenă deschisă pentru Maia Sandu, iar aderarea la UE pare astăzi mai mult decât un miraj pentru cei 2,6 de milioane de locuitori.
Chiar dacă nu toți își doresc să se rupă de marele frate de la Răsărit. Cinci decenii sub tutela Kremlinului au lăsat rădăcini adânci. O importantă minoritate rusă, dar și nostalgia după epoca în care URSS trimitea cosmonauți în spațiu înaintea americanilor.
Pe acest fundal, lupta pentru ziua de mâine în cea mai săracă țară din Europa aduce frecvent oamenii în stradă. Autoritățile au acuzat implicarea Moscovei, prin Partidul Șor, scos între timp în afara legii.
La protestele din ultimii ani, Maia Laguta a fost mereu în primele rânduri. Conduce organizația pentru protecția consumatorilor Salvgardare și aruncă în portavoce cuvinte grele împotriva președintei Maia Sandu. Spune că vorbește în numele celor care nu reușesc să-și plătească facturile. Și că ar face orice ca să rămână ceea ce crede că o definește cel mai bine: „un om sovietic”.
I-a primit pe reporterii Libertatea la ea acasă, și-a deschis sufletul, și-a apărat convingerile.
Chiar așa zice: „Eu sunt un om sovietic!”. Ce înseamnă să fii un om sovietic? Prețuiește rigoarea și munca, respectă principiile creștine fără să meargă la Biserică și este împotriva sistemului capitalist, explică dintr-o suflare femeia, care pare mult mai tânără decât cei 69 de ani marcați în buletin.
Maia Laguta se consideră rusoaică. Dacă ar avea cu cine, ar vorbi în rusă. I-e greu în română, uneori are nevoie de ajutor, alteori se bucură să afle că există cuvinte comune. „Limba rusă așa-i de bogată!”, exclamă de mai multe ori.
Toate din jurul Maiei Laguta sunt sovietice: farfuriile de tablă, mobilierul și podelele, apartamentul din Chișinău și terenul de casă pe care îl are în satul Ulmu, la 30 de kilometri de Capitală. E fericită că este așa și are grijă ca toate să dăinuie. Se preocupă de vrejurile de căpșune sovietice, care încă rodesc, și alege din piață soiuri de răsaduri create pe vremea URSS.
Născută în 3 mai 1954, Maia Laguta este un copil al Uniunii Sovietice. A fost crescută de stat, după ce și-a pierdut părinții „în urma unei tragedii”, la vârsta de 3 ani. De atunci înainte, statul s-a preocupat s-o îmbrace, s-o hrănească, s-o învețe să cânte la pian sau să facă tir sportiv. Statul a fost figura autorității, dar și umărul de sprijin.
În URSS, era scopul să crească un om dezvoltat complet; totul era fără plată, trebuia doar să dorești și să poți. Mai mult nu ți se cerea.
Statul i-a decis și primii ani de școală: a terminat zece clase de balet, pentru că o echipă venită din Leningrad a hotărât că e talentată. Maia Laguta a putut, dar n-a mai vrut balet. Așa că mai departe s-a dus la Moscova, să facă actorie la Şcoala Teatrală „B. Șciukin”. Ca să aibă și o meserie de bază în societatea sovietică, a studiat și economia.
Inițial, a lucrat ca actriță în Leningrad - la compania Lenfilm. În 1984, a fost cooptată să joace în drama „Buket mimozî i drugie țvetî” (Un buchet de mimoze și alte flori, n.r.), în regia lui Mihail Nikitin. Nu a fost un blockbuster, dar a fost suficient cât să-i deschidă ochii Maiei Laguta: ea dorea să fie regizor. Și statul a încuviințat. Vreme de 12 ani a lucrat la Lenfilm, până după dizolvarea Uniunii Sovietice.
Epoca lui Brejnev au fost anii de aur ai Maiei Laguta. Politicile lui de restalinizare n-aveau de-a face cu bucuriile ei de tânără plină de aspirații. Mai întâi, Uniunea Sovietică i-a oferit un apartament în Chișinău - cel de două camere în care locuiește și astăzi. (La Leningrad, i s-a pus la dispoziție o cameră într-o locuință comună, pentru trei persoane.) Apoi, cu banii strânși din salariu, a reușit să-și cumpere întâi o motocicletă Jawa și apoi o mașină.
În anii ‘70, în Chișinău, numai două femei aveam mașină: eu și o profesoară.
Își amintește că a dat 5.000 de ruble pe un Fiat - Zhiguli în URSS, Lada în România -, bani pe care i-a strâns din câteva salarii și un onorariu de sfârșit de an.
„Moldova o ducea bine în anii ‘80!”, exclamă și își amintește cum le aducea rudelor din România becuri și lămpi de gaz, pentru că primeau curent cu porția.
Spațiul Uniunii Sovietice îi oferea tot ce avea nevoie - un „acasă”, un loc de muncă și un loc de odihnă. Toate vacanțele și le-a făcut numai în Crimeea. Câte o lună de vară încheiată, timp de 40 de ani. „N-am mai fost acolo din 2014, că Ucraina nu ne permite. Dar Ucraina n-a făcut absolut nimic acolo. S-o prefăcut Crimeea din Uniunea Sovietică, ca un sat a devenit”, spune Maia Laguta.
Pentru ea, anii ‘90 au lovit repetat. Din Leningrad, nu a înțeles ce căutau tancurile în Piața Roșie în ’91, nici ce însemna bombardarea Casei Albe din Moscova în ‘93, și nici cum se petrecea privatizarea și economia de piață.
Atunci, în anii aceia confuzi, Uniunea Sovietică a început să fie „distrusă” - căci, insistă Maia Laguta, URSS nu s-a prăbușit, URSS a fost dărâmată. Și odată cu federația, toate visurile și confortul ei.
În Republica Moldova, anii ‘90 au fost o sumă de crize: străzile erau împânzite de bandiți și hoți de buzunare, casele rămâneau adesea beznă de la penele de curent, iar portofelele erau mai mult goale decât pline. Chiar și când numărai câteva sute de lei, inflația îi reducea la prețul pentru câteva pâini. Fostele întreprinderi și uzine sovietice erau privatizate pe nimic, oamenii își pierdeau slujbele peste noapte și trebuiau să ia, clandestin, drumul Europei. Peste toate acestea s-au suprapus războiul din Transnistria și turbulențele din Găgăuzia.
În anii aceia Maia Laguta, revenită la Chișinău, a încercat să-și vadă de treabă: a lucrat la TV și la radio, apoi într-o companie care a angajat-o regizor; și o vreme a fost antrenoare la un club sportiv.
Dar a început să-și exprime tot mai vocal nemulțumirile față de conducătorii țării. Zice că a organizat multe proteste de stradă. A şi candidat. A încercat să ajungă în Parlament sau la Președinție - fără succes, cu scoruri de sub 1%. Dar în ultimii 20 de ani a devenit o figură incomodă pentru toate guvernările, spune ea, și s-a ambiționat să nu accepte oferte din partea niciunui partid, dacă acestea chiar au existat.
Nici de la Partidul Șor, chiar dacă în privința lui Ilan Șor nu împărtășete versiunea autorităților, care l-au condamnat la 15 ani de închisoare pentru „furtul miliardului”. „E un tânăr afacerist, care s-a descurcat ca toţi ceilalţi. Cu privire la furtul miliardului l-au lucrat, sunt sigură, el nu a furat nimic şi o să dovedească. Eu nu-l susţin pe dânsul, nu susţin niciun partid”.
În acești ultimi 20 de ani, singurele ei victorii au fost obținute în „luptele” de stradă cu autoritățile, susţine Maia Laguta. Asta i-a dat vitalitate să continue și i-a confirmat că face ce trebuie. Zice că cea mai mare realizare a protestelor a fost acordarea gratuității pentru pensionari pe transportul public, pentru care s-a luat în piept cu primarul și a jumulit epoleții unui jandarm.
Din 2006, conduce organizația pentru protecția consumatorilor Asociația Obștească Salvgardare. Sub această umbrelă a organizat mai multe proteste, în special în 2022, împotriva guvernării Maia Sandu pentru creșterea prețurilor la gaze - după ce Moldova a renunțat să mai cumpere de la ruși. Ultima postare pe pagina de Facebook a ONG-ului e din 2022.
Deasupra unei fotografii realizate în bucătăria Maiei Laguta stă scris un elogiu adus unei ustensile casnice din epoca sovietică: „O mașină de deschis conserve din anii '50... merge mai bine decât cele moderne. Niciodată nu am avut nevoie de reparații. Metal și lemn. Niciun nit nu s-a desprins în toți acești ani de folosire!”.
Odată ieșită la pensie, s-a văzut în același necaz ca multe alte persoane în vârstă: cu bani prea puțini pentru facturile prea mari. A simțit că statul, care altădată îi dădea orice dorea, acum a abandonat-o. Așa că Maia Laguta s-a refugiat în nostalgia față de epoca lui Brejnev și și-a găsit aliați în cei care propovăduiesc măreția apusă a URSS.
Astăzi crede că misiunea ei este să le arate şi celorlalţi minunata ei lume veche.
Am 55 de tomuri ale lui Lenin, 17 ale lui Stalin. I-am citit pe toţi.
„Eu nu mai citesc ziare. Acum au rămas numai ziarele lui Sandu”, spune Maia Laguta. Se informează de pe YouTube-ul de limbă rusă și explică sistemul: dă click pe un video recomandat în pagina de deschidere și de acolo navighează mai departe prin clipurile sugerate în dreapta paginii.
Așa și-a însușit toată retorica Moscovei: că imperiul răului s-ar afla la Vest, cu capitala la Washington, de unde manipulează toți pionii de la conducerea Moldovei, statelor UE și, desigur, a Ucrainei. Ei sunt vinovați că refuză mâna de ajutor întinsă de Rusia și amăgesc poporul cu integrarea europeană.
Maia Laguta nu se consideră o victimă a propagandei din Rusia lui Putin.
Pentru ea, Războiul Rece nu s-a încheiat, ci mocnește printr-o gherilă economică susținută de Vest. Iar Occidentul „decadent” rămâne o ameninţare a viitorului. Maia Laguta crede că Ucraina a provocat Rusia să o atace, iar NATO nu face decât să ostilizeze şi mai mult Moscova. Este Putin un lider ideal? Nu, dar este deștept, e convinsă.
Any0205 30.07.2023, 14:07
Interesant articol!
andreea.online 30.07.2023, 14:17
Homo sovieticus afiseaza insa un brand european
Frumosul1 30.07.2023, 14:18
Imperiul rus are oameni peste tot dar nouă nu ne a fost așa bine in comunism
Gore24 30.07.2023, 14:37
Interesant articol!
ThomasVorbe 30.07.2023, 14:46
Are mai mult decat o mentalitate comunista. A primit aproape totul de la stat, chiar si modul cum sa gandeasca!