Manifestanţii au vrut să rupă cordonul de jandarmi şi să forţeze intrarea în sediul Guvernului, moment în care forţele de ordine au replica violent şi au acţionat cu gaze lacrimogene.

Conform liderului CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, cei care au încercat forţarea intrării în Guvern, nu erau sindicalişti ci oameni infiltraţi din exterior în rândul protestatarilor, anunţă Mediafax.

Manifestanţii aruncaseră mai devreme cu ouă, covrigi şi sticle goale spre sediul Ministerului Muncii, şi au scandat „Demisia, demisia!”, anunţă Realitatea TV. De asemenea, sindicaliştii au afişat câteva pancarte cu mesaje critice la adresa preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc: „Băse-hiena şi diabolicul Boc, recomandări: luaţi furadan”, „Du-te Băsescu după Ceauşescu” şi „Trandafiri votaţi, trandafiri mâncaţi”, anunţă aceeaşi sursă.

Marius Militaru: Jandarmii nu au folosit gaze lacrimogene împotriva protestatarilor

Purtătorul de  cuvânt al Jandarmeriei Capitalei a negat însă, la scurt timp după incident, că s-ar fi apelat la gaze lacrimogene, conform unei declaraţii acordate agenţiei Agerpres.

Potrivit acestuia, protestatarii au încercat să forţeze barajul de protecţie din zona amenajată pentru miting, dar au fost opriţi de forţele de ordine. El a precizat că nicio persoană nu a fost rănită în timpul busculadei. ”A avut loc un singur incident în care un jandarm a folosit un spray lacrimogen pentru a se apăra de un protestatar care a încercat să forţeze barajul folosindu-se de un steag”, a precizat Militaru.

Foto Arhivă Ringier

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.