Viorel Pașca a povestit cum a adus de la spitalul din Oradea la el acasă primii oameni pe care i-a îngrijit: „Am văzut o știre la televizor că au mai murit doi”

Pașca e acuzat de DIICOT de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane în formă continuată (210 acte materiale) în cazul azilelor din Bihor.

Curtea de Apel București ia în discuție joi, 9 iulie 2026, contestația procurorilor DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului București prin care Viorel Pașca și cei cinci membri ai familiei lui au fost lăsați în libertate sub control judiciar, după ce din 2006 până în prezent au operat un număr de 18 cămine ilegale în localitățile Dumbrava, Tinca și Incești din județul Bihor.

În interviul exclusiv pentru Libertatea, Pașca povestește cum a început această activitate, la Dumbrava: „Nu am știut când am început că lucrurile vor evolua atât de mult și se vor dezvolta. Singurul lucru pe care mi l-am dorit în viață a fost să fiu de folos societății în care trăim. Am vrut să fiu de folos celor din jur. Am socotit că sunt un om privilegiat pentru că sunt sănătos, pentru că sunt normal la cap, pentru că am o familie bună și am socotit că e un privilegiu pentru mine să am o casă unde să locuiesc și așa mai departe. Și am zis, cu siguranță, alții n-au fost atât de norocoși. Aș vrea să le pot fi de folos. Aș vrea să aduc un plus de mai bine în viața acestora. Și având două camere goale, mă gândeam la ce ar fi bune acele camere. Să nu stea două camere goale”.

E vorba despre două camere din propria casă, în Dumbrava, în care nu locuia nimeni, după cum susține bărbatul.

„Și într-o seară, am văzut la televizor o știre în care se spunea că au mai murit doi oameni de frig în România. Și atunci am zis, uite, sunt oameni care mor pe stradă de frig. Eu am două camere goale. Dacă aș pune patru bolnavi, patru-cinci persoane d-astea care n-au unde locui în camerele cele două, cu puțină cheltuială, cu puțin efort, s-ar putea rezolva problema lor și n-ar mai îngheța de frig pe străzi. Acesta a fost declicul în seara aceea de iarnă din 2006, a fost lucru care mi-a schimbat viața pentru următorii zeci de ani. 20, până acum”.

Întrebat de unde au venit primii patru bolnavi pe care i-a găzduit, în 2006, Pașca spune: „De la Spitalul Județean din Oradea și de la alte spitale din Oradea. Pentru că eu le spusesem că pot să primesc acasă bolnavi care nu au unde să se ducă la externare. Pentru că, în perioada în care am lucrat în Oradea, la o fabrică, după ce ieșeam de la serviciu, după ora 3.00 (după-amiaza – n.r.), mergeam în spital și căutam persoane care n-au pe nimeni – asta înainte de a mă căsători, aveam 20 de ani atunci -, și căutam persoane care n-au pe nimeni și stau în spital, pe care nu le vizitează nimeni. Și le tăiam unghiile, le făceam masaj, dacă stăteau de mulți ani culcați pe spate, îi spălam, le făceam baie, dacă era cazul, le duceam un suc, un compot, nu știu ce. Încercam să aduc un plus de mai bine în viața lor”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro